Arhiva-Resurse

Cea mai nouă versiune a browser-ului oferit de Mozilla a fost lansată astăzi. Noua versiune aduce câteva facilităţi noi şi suport extins din partea Mozilla, fiind încadrată în categoria “Extended Support Release”.

Versiunile de Firefox încadrate în categoria ESR dispun de un set finalizat de facilităţi şi nu mai primesc alte modificări în afara obişnuitelor remedii de securitate. În locul calendarului de şase săptămâni respectat de Mozilla pentru înnoirea versiunilor obişnuite, Firefox 10 va primi următoarea revizie majoră abia în luna noiembrie. Măsura vine în sprijinul companiilor mari care preferă Firefox, dar nu agreează ritmul alert de lansare a versiunilor noi.

Alături de numeroase remedii de securitate şi optimizări pentru stabilitate, Firefox 10 mai aduce şi următoarele noutăţi:

Suport antialiasing în aplicaţiile care utilizează facilităţile de accelerare 3D oferite de tehnologiile WebGL

Un nou API destinat aplicaţiilor create pentru a rula în mod maximizat

Suport CSS3 3D-Transforms

Butonul Forward este vizibil numai atunci când există o pagină la care putem derula înainte.

Pentru cei interesaţi de această versiune, puteţi face download astfel:

Pentru Windows, noua versiune o puteţi downloada de aici.

Pentru Mac OS X, noua versiune o puteţi downloada de aici.

Pentru Linux, noua versiune o puteţi downloada de aici.

Sursa: connect.ro

Categorii: arhiva-resurse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.