Acer echipamentele wireless Predator Retelistica

Recunosc că nu eram la curent cu toate noutățile din partea Acer și astfel mi-a scăpat faptul că producătorul taiwanez are în portofoliu inclusiv routere și adaptoare Wi-Fi, ba chiar unele cu conectivitate 6E sau 5G. Am aflat azi însă dintr-un comunicat de presă că Acer este prezent deja în oferta magazinelor de specialitate din țara noastră cu echipamente wireless din seria Predator și Enduro. Sunt trei astfel de gadgeturi la care se face referire.

Începem cu Acer Predator Connect W6, un router extrem de performant, ce anunță viteze maxime combinate de până la 7800 Mbps. Acestea sunt posibile grație conectivității Wi-Fi 6E, de tip tri-band (pe 2.4, 5 și 6 GHz) și a tehnologiei MU-MIMO 2x4x2, printre altele. La acestea se adaugă capabilități Hybrid QoS compatibile cu Intel Killer Prioritization Engine și cu Intelligent Device Recognition. Pe partea de securitate, Acer Predator Connect W6 se laudă în special cu Trend Micro Home Security Engine și IoT Security Protection.

Acer Predator Connect W6

Nu se specifică dacă iluminarea sub forma logo-ului Predator este de tip RGB…

Alte detalii despre Acer Predator Connect W6 se referă la port WAN 2.5 Gigabit, 4 porturi LAN, 6 antene externe, procesor quad-core la 2 GHz, 1 GB memorie DDR4 și 4 GB spațiu intern de stocare.

Acer Predator Connect W6 este listat deja pe eMAG.ro la prețul de 1.520 de lei (valabil la data publicării acestui articol).

Tot din seria de gaming face parte și adaptorul wireless Acer Predator Connect D5 5G și LTE. Vorbim de această dată de un periferic ce își aduce conectivitate 5G pe orice PC compatibil.

Imaginile de mai sus sunt sugestive pentru câteva caracteristici: dispozitivul este direct compatibil cu Windows 11, conexiunea cu PC-ul se face prin USB-C (versiune 3.1) și exsită răcire activă cu un ventilator. Alte detalii vorbesc despre un volum maxim de date de până la 2.7 Gbps pe 5G Stand Alone și 2.5 Gbps 5G Non-Stand Alone, aplicația de administrare ExtremeRoute, ce oferă latențe minime și lățime de bandă optimă prin gestionarea și modelarea traficului, prioritizând pachetele aplicațiilor sau jocurilor alese de utilizator și serviciu WTFast GPN (Gamers Private Network), ce are rolul de a reduce și mai tare latența, eliminând și mai mult interferențele, și care are scopul de a stabili o cale mai curată și mai rapidă între server și client.

Acer Predator Connect D5 costă 1.690 de lei pe eMAG.ro (preț valabil la data redactării acestui articol).

Al treilea, dar nu cel din urmă, este Acer Connect Enduro M3 5G Mobile Wi-Fi.

Acer Connect Enduro M3 5G

Modem rezistent la șocuri, precum și la pătrunderea lichidelor și a prafului la interior.

Vorbim despre un router mobil robust, cu rezistență certificată prin standardele IP54 și MIL-STD-810, dar nu foarte greu (245 grame) și deloc voluminos – 138 x 83 x 17.1 mm. Integrează baterie de 6500 mAh și dispune de touchescreen pentru o interacțiune cât mai intuitivă cu dispozitivul.

Ansamblul hardware include procesor octa-core la 2.4 GHz, 3 GB memorie RAM, 8 GB spațiu de stocare eMMC, în timp ce  antenele interne sunt de tiop MIMO.

Rata maximă de transfer prin 5G este de 2.7 Gbps, standardul Wi-Fi este ax în timp ce cel pentru securitate este WPA3, oferind în același timp funcționalitate VPN integrată.

Acer Connect Enduro M3 5G este propus de la eMAG.ro la un cost de 1.690 de lei (valabil la data publicării acestui articol).

Acest articol conține link-uri de afiliere ce ne pot aduce un mic procent din prețul produselor listate, fără ca asta să însemne costuri suplimentare pentru clientul final.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.