Smartphone

Presupun că mare parte dintre voi aveți un televizor cu rezoluție FHD / 1920×1080 pixeli. Primele televizoare cu rezoluție 4K au prețuri prohibitive de ordinul miilor de euro. Asta nu a reținut Acer în a veni cu o premieră mondială pentru phabletul Acer Liquid S2 care a devenit primul telefon mobil capabil să înregistreze la 4K cu 30 fps.

Specificații pentru Acer Liquid S2:

– display IPS de 6 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 367 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 3;

– procesor Qualcomm Snapdragon 800 quad-core la 2.2 GHz, 2 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;

– Android 4.2.2 Jelly Bean și Float UI;

– 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, radio FM cu RDS;

– 13 Megapixeli, autofocus, LED ring flash, geo-tagging, face fotografii panoramice de 27 Megapixeli, filmează la 4K cu 30 fps, la 1080p cu 60 fps și cameră frontală de 2 Megapixeli cu filmare la 1080p cu 30 fps;

– baterie de 3300 mAh, 8.99 mm grosime.

Va fi lansat din octombrie în Europa și nu a fost specificat prețul de comercializare. Ar fi câteva elemente inedite: filmarea la 4K, slot pentru microSD de până la 128 GB, display destul de generos de 6 inch cu rezoluție FHD / 1920×1080 pixeli.

Acer Liquid S2 este un smartphone de top, l-aș încadra în segmentul phablet. Îl consider de pe acum o alternativă la Sony Xperia Z Ultra, Samsung GALAXY Note III.

Sursa: Engadget.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.