Diverse

Aeroportul “Delta Dunării” din Tulcea, unul dintre cele mai “aglomerate” din România, primeşte o nouă investiţie pentru dezvoltare. În perioada 2018 – 2020 el a fost parţial închis pentru modernizare – o investiţie de 12 milioane euro din fonduri europene.

Pentru că aeroportul are nevoie de o nouă modernizare, se pare că în perioada imediat următoare acesta va fi din nou parţial închis pentru extinderea terminalului de pasageri (erau cam mulţi şi nu făceau faţă), modernizarea platformei de îmbarcare – debarcare şi a scării de rulare alfa, cât şi pentru construirea unei platforme destinată activităţilor de degivrare / antigivrare. În total vorbim de o investiţie din fonduri europene de 180 milioane lei (vreo 37 milioane euro).

Conform unei analize a aeroporturilor regionale din ţară realizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în perioada 2015 – 2021 Aeroportul “Delta Dunării” din Tulcea a avut un total de 6043 pasageri astfel:

  • 2015 – 394 pasageri;
  • 2016 – 1057 pasageri;
  • 2017 – 4232 pasageri;
  • 2018 – 158 pasageri;
  • 2019 (până în feb 2020 inclusiv) – 99 pasageri;
  • 2020 (din martie) – 30 pasageri;
  • 2021 – 73 pasageri.

În acestă perioadă avem o medie de 0.3 pasageri / zi.

Mai are rost să mai spunem ceva ?

Sursa: g4media.ro, sursa foto