Accesorii inteligente

Amazfit Bip S a fost prezentat publicului larg în luna ianuarie în cadrul CES 2020, însă pandema COVID-19 a întârziat cu câteva luni disponibilitatea comercială a acestui smartwatch. Device-ul a fost anunţat în India, însă în perioada următoare va ajunge şi în alte regiuni, inclusiv Europa.

Specificaţii complete pentru Amazfit Bip S:

  • ecran Transflective Always On Display cu rezoluţie de 176 x 176 pixeli şi protecţie cu sticlă 2.5D Corning Gorilla Glass 3;
  • sistem de operare propriu Amazfit OS compatibil cu device-uri Android (minim 5.0) şi iOS (minim 10);
  • GPS, Glonass, bluetooth 5.0, certificare 5 ATM ce atestă rezistenţa la scufundări de până la 1 metru adâncime;
  • baterie de 200 mAh ce are un timp de încărcare de 2.5 ore şi promite o autonomie de până la 40 de zile;
  • dimensiuni: 42 x 35.3 x 11.4 mm;
  • 31 gr. greutate cu curea şi 19 gr. greutate fără curea.

Amazfit Bip S mai vine cu peste 40 de watch face-uri diferite, senzor pentru citirea pulsului, peste 10 moduri de monitorizare a activităţilor fizice, sistem pentru evaluarea sănătăţii şi pentru monitorizarea somnului. Ceasul permite un minim de control şi pentru telefon, iar aici mă refer la apeluri, mesaje, muzică etc.

Smartwatch-ul este disponibil pe roşu-portocaliu, negru, alb şi roz la un preţ de aproximativ 60 euro.

Sursa: gsmarena.com