Retelistica

Prin intermediul unui comunicat de presă, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat că în 2019 a realizat 3982 de controale la companiile din piaţa serviciilor de comunicaţii electronice şi servicii poştale. În urma acestor controale au fost transmise 215 notificări, au fost date 774 avertismente şi 155 de amenzi contravenţionale în valoare de 2.536.900 lei.

În 2019, activitatea noastră de monitorizare a spectrului de frecvențe radio din România alocat serviciilor de telefonie mobilă a fost concretizată într-un instrument informatic ce integrează toate rezultatele măsurătorilor ANCOM, pus la dispoziția utilizatorilor care doresc să verifice gradul de acoperire cu servicii de voce, disponibil la adresa  ww.aisemnal.ro. Măsurătorile au fost efectuate în cadrul unei ample campanii de monitorizare pentru verificarea îndeplinirii obligațiilor operatorilor în ceea ce privește acoperirea cu servicii de voce, fiind aplicate și sancțiuni, proporțional cu procentul de acoperire atins de fiecare operator în parte. Pe întreg anul 2019, am derulat 3.982 de controale, neregulile existente fiind sancționate cu amenzi în cuantum de 2.536.900 de lei.” a declarat Cristin Popa, Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM.

Piaţa comunicaţiilor electronice:

  • RCS & RDS – amenzi de 800.000 lei;
  • Telekom Mobile – amenzi de 700.000 lei;
  • Vodafone – amenzi de 60.000 lei;
  • Orange – amenzi de 50.000 lei;
  • furnizori de servicii de acces la internet – amenzi de 12.000 lei;
  • furnizori de servicii de televiziune şi radiodifuziune sonoră (RTV) – amenzi de 72.000 lei;
  • furnizori de reţele de tip CATV – amenzi de 366.000 lei;
  • operatori de radiocomunicaţii – amenzi de 54.500 lei.

Piaţa echipamentelor radio şi compatibilitate electromagnetică:

  • amenzi de 241.000 lei;

Piaţa serviciilor poştale:

  • Compania Naţională Poşta Română – amenzi de 55.000 lei;
  • restul furnizorilor – amenzi de 86.500 lei.

Mai multe detalii legate de aceste amenzi găsiţi în comunicatul de presă ANCOM.

Categorii: retelistica
Tag-uri: ANCOM
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.