Software

Google continuă să ne streseze cu această variantă lite de Android, una cu multe lipsuri, gândită pentru acele device-uri prea slabe pentru a rula cât de cât fluent versiunea standard. Compania americană doar ce a lansat Android 13 Go Edition, iteraţie pe care o vom vedea la lucru abia din 2023.

Ce aduce nou Android 13 Go Edition ?

Poate cea mai importantă schimbare este implementarea Material You. Chiar dacă vorbim de o versiune mai puţin customizabilă, viitoarele smartphone-uri cu Android 13 Go Edition se vor putea bucura de personalizarea meniului prin preluarea de culori din wallpaper-ul setat ca home-screen (chiar dacă există o limită de doar 4 opţiuni).

Utilizatorii vor mai găsi şi feed-ul de ştiri în partea stângă, permisiuni pentru notificări, animaţii noi, Google Discover, posibilitatea de alegere individuală a limbii utilizată în diverse aplicații etc.

Nu sunt foarte multe noutăţi, cert este că Google promovează intens ideea unui sistem de operare fiabil, uşor de utilizat şi personalizabil (cât se poate).

Android 13 Go Edition va fi regăsit în special pe smartphone-uri low-cost cu minim 2 GB RAM şi minim 16 GB spaţiu de stocare.

Sursa: blog.google

Categorii: android
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.