Software

După Android 7.0 Nougat urmează Android O – cel mai probabil, Android 8.0 Oreo. Google nu a confirmat nimic legate de zvonurile apărute în online, pe denumirea menționată. Asta contează puțin, discuția trebuie centrată pe noua iterație software. 

Puteți instala Android O pe LG Nexus 5x, Huawei Nexus 6P, tableta Pixel C, Google Pixel și Google Pixel XL. Mai mult detalii aici.

Care sunt noutățile aduse de către Android O?

  • aplicațiile sunt limitate ca funcționare în background, de aici și îmbunătățiri ale performanței și economiei de energie. Din păcate, această funcție urmează a fi implementată strict pe aplicațiile optimizate pentru Android O. Aplicațiile existente în prezent vor funcționa în fundal și pe noua versiune software, dacă dezvoltatori nu le optimizează;
  • notificările sunt organizate în categorii de interes, mai mult control oferit către utilizator în blocarea aplicațiilor ce trimit notificări, prioritizări în funcție de ceea ce este relevant pentru utilizator. Interfața notificărilor primește schimbări importante, dintr-o singură privire vei primi mai multă informație, culori diferite, structurare mai bună etc;
  • modul Picture-in-Picture – presupun că îl stiți de pe televizoare, iar acum sosește din ce în ce mai puternic pe telefoanele mobile. Mă rog, o optimizare a ceea ce avem și acum, va fi mai ușor să ai acces în același timp la conținut video + posibilitatea de a efectua alte task-uri pe dispozitiv, asta și pentru că ecranele smartphone-urilor se pregătesc de un boost în dimensiuni pe 2017;
  • Autofill API – control mai bun pe partea de management al parolelor, cu deschidere către aplicațiile ce permit salvarea parolelor, aplicații ce pot fi înrolate în noul API;
  • Android Runtime îmbunătățit cu până de 2 ori față de rezultatele atinse în prezent, coloristică mai mare pentru aplicații, Wi-Fi Aware ce permite conexiunea prin Wi-Fi fără un acces point cu internet etc.

Lansarea oficială pentru Android O este programată spre a avea loc în al treilea trimestru din 2017 – iulie – septembrie. Până atunci vor fi mai multe ediții de tip developer preview. Interesant este că DP2 – Developer Preview 2 sosește în a 2-a parte a lui mai 2017, iar de atunci veți putea instala Android O pe telefoanele înrolate în programul Android Beta.

Android DP2 – a 2-a parte a lui mai 2017;

Android DP3 – cu API-uriel finale din a 2-a parte a lui iunie 2017;

Android DP4 – din a 2-a parte a lui iulie 2017.

Uite și un motiv suplimentar în a face rost de un Pixel sau Pixel XL, mai ales că Samsung GALAXY S7 a fost asasinat după update-ul la 7.0 Nougat – mă refer strict la partea de autonomie, dar mai multe informații în articol separat.

Sursa: Android-Developers.com

Categorii: android
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.