Arhiva-Windows 8

Microsoft a organizat un hackathon de amploare în weekendul ce tocmai s-a încheiat. Au fost reuniţi peste 15.000 de dezvoltatori de aplicaţii din 42 de state. Microsoft România a adunat aproximativ 120 – 150 de entuziaşti în locaţia The Hubb din Bucureşti. A fost organizată şi o conferinţă de presă cu ocazia căreia s-au aflat mai multe despre viziunea Microsoft pe partea de aplicaţii în noul Windows 8 şi am văzut munca unor developeri ce au finalizat aplicaţiile şi le-au urcat în Windows Store sau se află cu ele într-un punct destul de avansat.

S-ar putea ca până la finele lui iunie 2013 să avem aproximativ 200 – 250 aplicaţii româneşti în Windows Store. Vă ţinem la curent cu acest aspect. Important este că Microsoft se implică serios în dezvolarea aplicaţiilor. Acum să nu vă gândiţi că voi veţi merge cu o idee la ei şi o vor pune în practică ci mai degrabă de un plus de suport pentru cei interesaţi, suport care nu-l aveţi de la Google sau Apple dacă vreţi să aduceţi o aplicaţie în Google Play şi App Store. Sunt şi oportunităţi de luat în seamă. Windows 8 urmează să fie portat pe multe device-uri în perioda următoare, de aici rezultă că va exista o piaţă de desfacere serioasă. Windows 7 a fost instalat în peste 600 de milioane de exemplare. Noul sistem de operare a fost optimizat pentru touch, de aici şi unele tips & tricks inexistente la Windows 7.

Am înţeles direct de la cei implicaţi că dezvoltarea unei aplicaţii pentru Windows 8 nu ar fi deloc grea. Spuneau că dacă ai experienţă din Android sau iOS va fi uşor, şirul aplicaţiilor româneşti pentru Windows 8 a început cu Social Brainz conceput de un tânăr din Suceava de doar 16 ani. De aici rezultă că dacă îţi doreşti se poate, nu-i o muncă grea pentru un developer cu cunoştinţe cât de cât serioase.

Windows 8 şi Windows Phone 8 reprezintă viziunea Microsoft pentru tablete, PC-uri şi telefoane inteligente. Ar mai fi şi Windows RT pentru ARM, dar am înţeles că o aplicaţie pentru Windows 8 poate fi portată facil către Windows RT.

Mai multe detalii într-un clip video filmat cu iPhone 5 de la Orange şi o galerie foto pe pagina noastră de facebook. Clipul este în curs de procesare pe YouTube şi va dura ceva până va fi gata, are peste 50 de minute.

În clipul video daţi de informaţii legate de: Social Brainz, Cinemagia, Seenow, Fillr, ZYWAY, CocktailPedia, TradeVille, TripJournal: