Smartphone

Începând cu toamna anului 2024 toate device-urile de dimensiuni mici şi medii vândute în Uniunea Europeană vor fi echipate obligatoriu cu porturi USB-C. Pe lista de dispozitive vizate regăsim printre altele şi telefoane, tablete, e-readere, căști, aparate de fotografiat digitale, console de jocuri video portabile sau difuzoare portabile care se încarcă pe fir.

Apple a fost compania cea mai afectată de această decizie a Uniunii Europene, mărul muşcat folosind pe device-urile sale portul proprietar lightning.

Chiar dacă reprezentanţii Apple au transmis că nu sunt de acord cu decizia şi că aceasta înfrânează dezvoltarea, şeful de marketing al companiei, Greg Joswiak, a declarat într-un interviu apărut în The Wall Street Journal că Apple nu prea are de ales şi se va alinia la standardele europene.

Seria de telefoane iPhone este cea mai vizată de această modificare, cel mai probabil următoarea generaţie iPhone 15 urmând a fi prima ce va veni cu port USB-C.

Mă gândesc că poate această schimbare îi va convinge să treacă şi la un standard de transfer mai nou, inclusiv seria iPhone 14 fiind blocată la standardul USB 2.0.

Categorii: apple
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.