gAuto

Trecerea de la maşini cu combustibili fosili la cele electrice va fi o revoluţie pentru tot ce înseamnă piaţa auto globală, iar această schimbare majoră se va traduce printr-o serie de oportunităţi inimaginabile pentru anumite companii.

Dacă în urmă cu câţiva ani aveam producătorii clasici de automobile, în viitorul foarte apropiat vor intra în această horă şi companii din diverse segmente tehnologice. Până în prezent ştim deja că vor produce maşini electrice Huawei, Xiaomi, Sony sau Apple.

Cei de la Apple vor să vină cu ceva wow, ceva care să atragă clienţi pe bandă rulantă exact cum au făcut alte produse istorice ale companiei (iPod, iPad, iPhone etc.). Şi pentru că Apple vinde scump, dar la un nivel calitativ foarte ridicat, reprezentanţii mărului muşcat caută cei mai bun colaboratori posibili pentru Apple Car.

În ultimele zile aceştia au fost în Coreea de Sud şi Japonia pentru a discuta posibile parteneriate cu SK Group, LG Electronics şi chiar Toyota. După eşecul numit Hyundai, cei de la Apple caută un colaborator serios, un constructor auto cu istorie, iar Toyota pare a fi varianta cea mai plauzibilă în acest moment.

Apple îşi doreşte ca Apple Car-ul său să fie lansat comercial în 2024, iar Toyota poate fi un partener serios şi sănătos în realizarea acestui obiectiv.

Sursa: macrumors.com

Categorii: applegauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.