Tablete

Archos, o companie specializată pe producerea de tablete de buget, a lansat una dintre cele mai ieftine tablete de pe piaţă, Archos Child Pad, ce costă doar 129 de dolari.

Archos Child Pad are un ecran capacitiv de 7 inch cu o rezoluţie de 1024 x 600 pixeli. Procesorul este unul single-core de 1 GHz, 1 GB de RAM şi utilizează cel mai nou sistem de operare de la Google: Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Ceea ce este special la acest model este faptul că cei de la Archos l-au gândit ca un gadget destinat copiilor, cu un design compact, robust, acces la magazinul de aplicaţii Kids App Store şi o interfaţă simplă gândită pentru cei mici. De asemenea, prezintă şi câteva setări avansate pentru controlul parental. Are şi anumite jocuri preinstalate precum Angry Birds.

Noua tabletă va fi disponibilă pe piaţă începând cu luna martie a acestui an.

Sursa: slashgear.com