Alături de ASUS Zenbook Pro 14 Duo OLED a fost prezentat și ASUS Zenbook Pro 16X OLED ce a fost construit în jurul unui display OLED de 16 inci cu rezoluție 4K și input tactil.

Sunt mai multe elemente prin care iese în evidență:

mecanism AAS Ultra ➡️ înclină tastatura în sus cu 7 grade la deschiderea capacului. Tastatura este ridicată cu 14.5 mm, răcirea este îmbunătățită pentru că trece un flux de aer cu 30% mai mare față de generația anterioară. Temperatura la suprafață a laptopului se reduce cu pînă la 7 grade Celsius;

rotiță actualizată ASUS Dial ➡️ controler fizic rotativ ce se dorește a fi intuitiv în ce privește setarea parametrilor în diferite aplicații creative. Are grosie de 3.2 mm și a fost acoperită cu sticlă. Printre funcțiile pe care le poți personaliza cu ASUS Dial se află dimensiunea pensulei, ajustarea saturației, ajustarea opacității straturilor sau anularea rapidă a acțiunilor. Funcționează cu Adobe Photoshop, Premiere Pro, Lightroom Classic, After Effects și Illustrator;

sistem inteligent de iluminare ➡️ logo al capacului cu monogramă iluminată + iluminare de fundal a tastaturii White-RGB + bare luminoase de o parte și de alta a tastaturii. De aici înțeleg că reies o sumedenie de efecte interactive. Poți seta ca atunci când bateria este descărcată să ai toate luminile în roșu, conectarea unui dispozitiv USB poate fi însoțită de un efect luminos, idem și la primirea unui mail etc;

touchpad nou cu feedback haptic ➡️ dimensiuni mărite cu 84% față de generația anterioară + tehnologia LRA (linear resonant actuator) pentru feedback haptic precis.

Poate fi echipat cu procesoarele Intel Core i7-12700H și Intel Core i9-12900H, până la 32 GB memorie RAM de tip LPDDR5 la 5200MHz, SSD de până la 2 TB pe PCIe 4.0 x4, placă grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 3060.

Performanțele sunt mențiunte cu ajutorul tehnologiei ASUS IceCool Pro – două ventilatoare silențioase IceBlades cu 97 de pale curbate 3D ce răcesc camera de vapori 3D și conductele de căldură de 5mm ce vin de la CPU și GPU (ASUS nu se ferește să vorbească de calitate…, aerospațială). Procesorul și GPU-ul pot funcționa pe un TDP combinat de 140W în modul Performance și pot coborî la sub 40dB în modul Standard.

Bateria de 96Wh ar oferi până la 10 ore de autonomie în opinia producătorului. Ecranul de 16 inci cu panel OLED are luminozitate de până la 550 nits, certificare VESA DisplayHDR True Black 500, acoperă 100% din spectrul DCI-P3, timp de răspuns de 0.2 ms, validat de Pantone și Dolby Vision. Adaptorul din pachet este de 200W.

Trailer video:

Galerie de imagini:

Categorii: asusnotebook

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.