gAuto

Darius ne spunea într-un articol anterior că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele RCA, iar acestea au crescut comparativ cu anul trecut cu valori între 10 şi 40%.

Sigur că aceste tarife de referinţă sunt mai mult orientative, nu reprezintă preţul exact al poliţelor din piaţă, însă cu siguranţă toţi şoferii vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunar anul acesta.

Şi totuşi, pentru că “ASF-ul este mare” şi pentru că există un Dumnezeu, în curând am putea asista la plafonarea tarifelor RCA. Momentan se fac analize, verificări, însă plafonarea pare a fi o soluţie de compromis pentru a susţine atât persoanele fizice, cât şi pe cele juridice.

Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, cert este că în prezent poliţele RCA devin din ce în ce mai atractive pentru asiguratori, asta şi pentru că ei fac jocurile neîngrădiţi. De la falimentul City Insurance avem o adevărată explozie a preţurilor în doar câteva trimestre.

Eu în spetembrie 2022 am dat pe poliţa pe 1 an 676 lei, iar azi, dacă ar trebui să o fac, aş scoate din buzunar 811 lei, adică o creştere de aproape 20% în 6 luni. Frumos, nu ?

Sursa: digi24.ro