Diverse

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că începând de azi, 7 februarie, românii vor putea face sesizări şi pe WhatsApp.

Numărul special de telefon dedicat aplicaţiei va fi 0790219551, iar acesta va fi destinat exclusiv acestui mod de comunicare. Conform ANPC, veţi putea trimite prin intermediul WhatsApp mesaje scrise şi imagini care să sesizeze nereguli cu caracter de urgenţă în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor. Nu veţi putea face apeluri video sau cu voce.

ANPC precizează că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamaţiile realizate în mod curent.

„Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic reclamat. Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poştă -, în format electronic sau se depun personal, pentru soluţionarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege.”, se arată în comunicat.

Există şi un formular online pentru depunerea reclamaţiilor.