Arhiva

Periuţa Beam Brush este o periuţă de dinţi high-tech, care îţi poate spune cum stai cu dantura. Beam Brush conţine o serie de senzori care monitorizează timpul şi mişcările realizate, informaţiile obţinute sunt apoi trimise prin Bluetooth către aplicaţia de mobil sau calculator, iar apoi sunt analizate cu ajutorul unui software special care îţi va spune cât de bine te ocupi de igiena ta dentară. Datele obţinute vor putea fi exportate într-un fişier şi transmise online către medical dentist, lucru extrem de util pentru corectarea unor eventuale probleme dentare.

De asemenea, aplicaţia îţi poate spune şi dacă ai probleme cu dantura, prin monitorizarea formei dinţilor pe baza datelor privind mişcările realizate într-o anumită perioadă de timp. Potrivit unui studiu al companiei Beam Technologies (creatoarea periuţei Beam Brush), oamenii se spală în medie 46 de secunde, chiar dacă medicii dentişti recomandă o perioadă minimă de cel puţin 2 minute. Pentru a-i determina pe oameni să se spele mai des pe dinţi, dezvoltatorii periuţei Beam Brush vor lansa o serie de jocuri care îi vor supune unor provocări interesante.

Beam Brush va fi lansată în luna martie la un preţ de 50 de dolari. Capul periuţei va putea fi schimbat pentru doar 3 dolari/bucata.

Sursa: gadgetreport.ro

Categorii: arhiva
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.