gAuto

În perioada 21 mai – 6 iunie 2021 va avea loc Campionatul Mondial de Hochei. Iniţial această competiţie ar fi trebuit să se desfăşoare în Minsk (capitala Belarusului) şi în Riga (capitala Letoniei). În contextul tulburărilor politice din Belarus, dar şi pe fondul unor măsuri modeste de prevenire a pandemiei COVID-19, Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă (IIHF) a luat decizia de a organiza această competiţie doar în Riga.

Au existat şi alte presiuni externe, de la agenţiile de publicitate, până la companiile ce sponsorizează această competiţie: Skoda, Liqui Moly şi Beiersdorf (Nivea). Aceste companii au ameninţat că dacă Campionatul Mondial de Hochei se va desfăşura în Minsk îşi vor retrage sponsorizările.

Alexander Lukașenko, preşedintele controversat al Belarusului, a anunţat că din 5 mai nu vor mai putea achiziţiona produse fabricate de cele trei companii. În cazul Skoda nu se vor mai putea importa nici maşini noi, nici second-hand. Decizia a fost justificată ca fiind necesară pentru a „proteja interesele naționale, luând în considerare acțiunile neprietenoase față de poporul belarus”.

Acum fie vorba între noi nu ştiu cât de mare este pierderea pentru Skoda, în Belarus liderul incontestatabil pe piaţa auto fiind Lada.

Sursa: dw.com

Categorii: gauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.