Software

BlackBerry mizează tot mai mult pe partea de servicii, pe software-ul ce-l dezvoltă special pentru mediul business, mai multe detalii în acest sens într-un articol dedicat. Un alt domeniu în care BlackBerry se descurcă mai bine decât concurența este dat de zona guvernamentală, compania canadiană are un plus pe partea de securitate a datelor, iar multe țări aleg să comunice în mod protejat cu ajutorul lor.

Sunt câțiva lideri politici de prim plan ce au fost fotografiați utilizând terminale BlackBerry: Angela Merkel – cancelarul Germaniei, Barack Obama – președintele SUA, David Cameron – prim-ministru în Marea Britanie. De altfel este și logic în contextul în care toate tările din G7 se bazează în comunicare pe soluțiile BlackBerry: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. Din G20, 16 țări merg pe mâna canadienilor. NATO și Departamentul de Apărare al SUA sunt alți parteneri strategici.

Elementul central îl reprezintă BES12, o soluție de tip EMM / Enterprise Mobility Management ce funcționează pe platformele iOS, Android, Windows Phone, BlackBerry OS. La nevoie și telefonul personal se transformă în smartphone de serviciu, o soluție scalabilă pe care companiile o folosesc în a aduce un plus de securitate și productivitate. BES12 vine atât sub formă de consolă hardware, dar și ca soluție cloud configurabilă în funcție de nevoie.

BlackBerry are capacitatea de a oferi soluții integrate și aici mă refer atât la terminalele propriu-zise cât și la partea software (sistem de operare + aplicații). Au cel mai extins portofoliu de parteneri ce dezvoltă soluții software, la mare distanță de concurența din domeniu.

Fiecare guvern este mult mai atent la datele pe care le manipulează, în contextul în care în 2015 asistăm la adevărate războaie în spațiul digital, spionaj făcut de către alte țări în scopul de a obține date vitale legate de economie, capacitatea de apărare etc. Mai zilele trecute se discuta de un soft de tip vierme dezvoltat de către o mare putere a lumii cu scopul de a aduna informații cât mai ample de la țările cu care se află în rivalitate.

Mai multe detalii pe site-ul BlackBerry.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.