gAuto

Bolt anunţă lansarea în România a unei noi funcţii, una numită „Curse programate”. Aceasta va permite utilizatorilor să rezerve o cursă cu până la 72 de ore în avans. Funcţia oferă mai multă flexibilitate atât în planificarea rutelor urbane, cât și în programarea curselor pentru pasagerii care trebuie să ajungă la timp pentru călătoriile cu avionul, trenul sau autobuzul.

Pentru a programa o cursă în avans, utilizatorii trebuie să deschidă aplicația Bolt, să acceseze secțiunea dedicată “Curse programate” – aflată lângă câmpul de introducere a adresei de destinație – și să urmeze pașii recomandați. Anularea unei curse programate se poate face cu până la 60 de minute înainte, fără un cost suplimentar.

“Curse programate” ajută și angajații companiilor care folosesc serviciul Bolt Business să programeze curse din timp, atât pentru ei, cât și pentru partenerii cu care colaborează. Astfel, rezervarea curselor în avans le permite să păstreze un orar strict, să evite întârzierile și să economisească timp.

Cristian Sălceanu, Country Manager Ride-hailing, Bolt România, a declarat: „Funcția de programare a unei curse este utilă celor care vor să-și planifice ziua în avans, trebuie să ajungă la o oră prestabilită la birou, la întâlniri de business sau la aeroport. Prin această inițiativă încurajăm utilizatorii să renunțe la mașina personală și să folosească mijloacele de transport la cerere, pentru a economisi timp. Posibilitatea de a avea acces la o cursă într-un mod predictibil ne poate ajuta pe toți să fim mai deschiși la ideea de a nu ne urca la volan în fiecare zi. Pentru început, funcția Curse programate este disponibilă utilizatorilor Bolt din București și Cluj-Napoca.”

Categorii: gauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.