Arhiva

Nu știam prea multe vizavi de Boxee Box până când nu am avut ocazia să îl testez. Unboxingul îl aveți aici. Se pare că D-Link a dat lovitura dacă ar fi să păstrez limbajul știrilor de la ora 19.00. Vorbim de un player multimedia ce seamănă cu un cub (secționat la bază), dar cu tehnologii de ultimă oră ce permit conectarea la internet via Wi-Fi, redarea de conținut HD pe un televizor via HDMI, se poate conecta și un card SD (slot pentru cititor de carduri încorporat).

Un alt atuu este partea software ce vine cu update-uri constante. Atunci când l-am pornit pentru prima dată deja îmi cerea să instaleze un astfel de update și în acest weekend este așteptat altul cu o serie de îmbunătățiri ale browserului încorporat.

Pe partea hardware avem un procesor Intel Atom CE4100 optimizat pentru internet pe tv, platforme open-source și rularea de aplicații. Este capabil să ruleze clipuri full HD – 1920×1080 pixeli și se descurcă și cu grafica 2D/3D. Pe lângă acest procesor, Boxee Box aduce și 1 GB RAM, 1 GB ROM.

Pentru a folosi Boxee Box este nevoie să aveți un televizor cu port HDMI și un router wireless. Conexiunea la internet se setează foarte ușor, ulterior vi se cere crearea unui cont Boxee Box. Se face la fel de simplu și nu este nevoie de vreo cerință specială (în App Store ca să downloadezi și aplicații gratuite trebuie să ai un card de credit activ pe când aici nici nu este vorba de așa ceva).

[nggallery id=58]

1. Design

Un cub secționat cu baza de culoare verde și negru în rest. Butonul de power este poziționat sus. Pe spate avem conectori de la HDMI la cele două porturi USB. Fabricat în China, dar nu se vede vreo imperfecțiune. Atunci când este pornit se aprinde un logo de culoare verde ce amintețte de numele puțin ciudat al deviceului – Boxee Box.

2. Hardware și sistem de operare

Inițial se vorbea de faptul că va avea la bază arhicunoscutul Tegra 2 de la Nvidia ce animă o suită întreagă de tablete. Tocmai de aceea când un comunicat de presă a amintit de Intel Atom CE4100 a fost un pic de uimire din partea blogurilor de tehnologie din dot com. Intel spune că acest procesor este dezvoltat special pentru internet pe tv. Google TV are aceeași tehnologie. Se mai adaugă cum și aminteam mai sus: 1 GB RAM și ROM.

Boxee Box este baza pe o platformă open source permite instalarea de aplicații. Sunt deja peste 150 de astfel extensii ce aduc versatilitate handsetului. Cele mai interesante mi s-au părut feed readerul, aplicațiilei pentru YouTube, facebook, twitter, browserul încorporat.

3. Conectivitate – Wi-Fi în standardele b/g/n, HDMI, 2 porturi USB 2.0. Nu ai ce să îi reproșezi la acest capitol. A colaborat fără nicio problemă cu D-Link DIR-500 – routerul meu wireless și place foarte mult la viteză. Se vede că este un Intel Atom în spate și navigatul prin pagini web este chiar decent.

Mai importante sunt formatele redate:
Audio – mp3, mp4, wav, ogg, dts, Dolby Digital 5.1; 

Video – mkv, flv, mts, mt2s, ts, AVI, DivX, Xvid, MPEG4, MOV, MP4-2, WMV9;

Imagini – JPEG, PNG, GIF, BMP, TIFF.

4. Telecomandă – are două fețe și este un punct forte al playerului. Una dintre fețe aduce o tastatură qwerty din cauciuc în care se afundă puțin degetele. Aș fi preferat să fie un pic mai tare, dar răspunde rapid la apăsare. Se vede că nu este făcut pentru a naviga în pagini web ci pentru a reda conținut via internet. Atunci când vizionați un clip via YouTube – dau un exemplu la întâmplare – este suficient să tastați pe qwerty ca să porniți search pentru un alt videoclip.

ConcluzieBoxee Box costă 1.175 lei la evoMAG și este cel mai interesant player multimedia din piață. Normal că acest lucru se vede în preț, dar merită pentru cei ce doresc internet pe televizorul LED recent achiziționat. Monitorul cu funcție tv la care am conectat Boxee Box este un BenQ E26-5500.

httpvh://www.youtube.com/watch?v=foJukWud-6E&feature=player_embedded

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.