Smartphone

Chiar dacă sfârşitul lui 2014 este foarte aproape, cei interesaţi de diverse gadget-uri inteligente nu se gândesc foarte mult la acest lucru deoarece în prima lună a anului viitor se deschide CES 2015. În acest context, unul dintre smartphone-urile pentru care se aşteaptă lansarea luna viitoare este Huawei Ascend P8.

După succesul nebun pe care l-au avut modele Huawei Ascend P6 şi Huawei Ascend P7, chinezii trebuie să aducă un terminal care să atragă, un smartphone mai frumos, mai elegant şi mai puternic. Conform zvonurilor existente la ora actuală, se pare că Huawei îşi învaţă bine lecţiile, iar Huawei Ascend P8 va fi un device de top, cu o construcţie metalică, dar la fel de subţire precum suratele sale mai mici (poate chiar mai subţire). Sunt şanse să fie un device dual-sim, cu un display de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli), procesor octa-core propriu HiSilicon Kirin 930, iar preţul de comercializare estimat se va situa undeva în jurul valorii de 400 euro.

La prima vedere cei de la Huawei continuă linia de design de pe modelele anterioare, însă le recomand să umble şi la baterie, deoarece autonomia nu a fost un punct forte pentru P6 şi P7. Până una alta, aşteptăm detalii din tabăra Huawei la CES 2015 şi sperăm ca vedeta lor să fie un smartphone care să ne atragă din prima clipă.

ascend p8.4

ascend p8.3

ascend p8.2

Sursa: Nowhereelse.fr