Smartphone

Meizu pregătește un vârf de lance pentru a 2-a parte a lui 2017, iar Pro 7 se anunță a fi lansat în perioada imediat următoare. 

Pe de altă parte, Helio X30 a fost prezentat în urmă cu aproape un an, iar debutul comercial s-a tot lăsat așteptat. MediaTek a confirmat într-un raport intern că Pro 7 urmează a fi primul smartphone pe acest ansamblu hardware.

MediaTek Helio X30 este dezvoltat pe un proces de litografiere în 10nm, deca-core cu 2 nuclee pe ARM Cortex-A73 la 2.5 GHz, 4 nuclee pe ARM Cortex-A53 la 2.2 GHz și alte 4 nuclee pe ARM Cortex-A53 la 1.9 GHz. Știe agregare de spectru cu viteze de până la 450 Mbps în download și 150 Mbps în upload, capacitatea de a duce un modul pentru camera principală cu 2 x 16 Megapixeli, filmează 4K cu HDR, până la 8 GB memorie RAM pe LPDDR4X și viteze de până la 1866 MHz.

Meizu Pro 7 la bursa zvonurilor se spune că ar integra un display de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, modelul de top ar dispune de 8 GB RAM și 128 GB stocare. Sunt mai multe ediții în ce privește RAM-ul și stocarea: 4 GB RAM și 64 GB stocare, dar și 6 GB și 128 GB stocare + modelul de top amintit.

Prin ce iese în evidență Meizu Pro 7?

Prin display-ul secundar de 2 inch aflat sub camera duală de 2 x 12 Megapixeli. În unele imagini pare a fi monocrom, în alte scăpări de pe web ai spune că este color. Asta urmează să aflăm la prezentarea oficială.

Nu este primul smartphone cu display secundar, LG și HTC aduce un astfel de feature deasupra ecranului principal. YotaPhone a mers mai departe și a pus un e-ink, iar Meizu merge pe rețeta unui display în genul a ceea ce vedeți mai sus.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.