Observ că pe site-urile de specialitate din dot com au apărut specificațiile complete pentru OnePlus 7 și OnePlus 7 Pro, telefoane mobile ce au lansarea oficială pe 14 mai. Aș putea spune că avem o confirmare a informațiilor vehiculate până acum.

1. OnePlus 7

  • display AMOLED de 6.2 inch cu rezoluție Full HD+ și rată de refresh la 60Hz;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 855, 6 GB memorie RAM;
  • Oxygen OS bazat pe Android 9 Pie;
  • cititor de amprentă integrat în ecran;
  • 48 Megapixeli + senzor tele, cameră frontală poziționată într-un notch;
  • baterie de 4150 mAh cu încărcare pe fir la 30W, dimensiuni de 157.7 x 74.8 x 8.1 mm.

2. OnePlus 7 Pro;

  • display AMOLED de 6.64 inch cu rezoluție QHD+ și rată de refresh la 90Hz;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 855, 10 GB memorie RAM;
  • Oxygen OS bazat pe Android 9 Pie;
  • cititor de amprentă integrat în ecran;
  • 48 Megapixeli + senzor tele + senzor ultrawide, cameră frontală în mecanism de tip pop-up;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare pe fir la 30W, dimensiuni de 162.6 x 76 x 8.8 mm.

Informațiile legate de OnePlus 7 și OnePlus 7 Pro au ieșit la iveală prin China, dar postarea respectivă a fost ștearsă între timp. Ar putea fi doar o colecție de specs, în fine – nu degeaba am publicat acest articol sub tag-ul bursa zvonurilor.

Ce mi se pare ciudat?

Baterie de 4150 mAh la OP7, ecran de 6.2 inch;

Baterie de 4000 mAh la OP7 Pro, ecran de 6.64 inch.

Trebuie ținut cont că la OP7 Pro pe lângă diagonala mai mare și consumul de energie ar putea fi mai ridicat prin rata de refresh la 90Hz. Presupun că mecanismul de tip pop-up pentru camera frontală ocupă din spațiul interior, dar totuși are 8.8 mm grosime și o suprafață mărită. Mă gândesc că ar fi putut contrabalansa printr-o încărcare și mai rapidă.

Totuși, așteptăm 14 mai pentru specificațiile oficiale etc.

Sursa: GSMarena.com

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.