Smartphone

Numărul de articole din ultima perioadă despre următoarea generaţie de smartphone-uri OnePlus mă duce cu gândul la o lansare mult mai rapidă a acestor modele, poate chiar în primele luni din 2020. Producătorul chinez a pregătit ceva şi pentru CES 2020, însă nu cred totuşi că vom vedea un nou telefon acolo.

Cele mai noi surse ne oferă specificaţii aproape complete pentru toate cele trei versiuni vehiculate, chiar şi preţuri de lansare:

OnePlus 8

  • display Super AMOLED de 6.44 inci cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh de 90Hz, protecţie cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 6;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 865 cu Adreno 650 GPU;
  • 8 / 12 GB RAM şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto triplă (60 Megapixeli + 16 Megapixeli + 12 Megapixeli), cameră frontală de 32 Megapixeli;
  • conectivitate 5G, scanner de amprente integrat în display, NFC, certificare IP53;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă la 30W.

Preţ de lansare în China: aproximativ 472 dolari versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare şi aproximativ 573 dolari versiunea cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare.

OnePlus 8 Pro

  • display Super AMOLED de 6.7 inci cu rezoluţie de 3180 x 1440 pixeli, rată de refresh de 120Hz, protecţie cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 6;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 865 cu Adreno 650 GPU;
  • 8 / 12 GB RAM şi 128 / 256 / 512 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto triplă (60 Megapixeli + 16 Megapixeli + 13 Megapixeli), cameră frontală de 32 Megapixeli + ToF;
  • conectivitate 5G, scanner de amprente integrat în display, NFC, certificare IP53;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 50W.

Preţ de lansare în China: aproximativ 645 dolari versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare, aproximativ 716 dolari versiunea cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare şi aproximativ 788 dolari versiunea cu 12 GB RAM şi 512 GB spaţiu de stocare.

OnePlus 8 Lite

  • display Super AMOLED de 6.4 inci cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh de 90Hz, protecţie cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor MediaTek Dimensity 1000 cu Mali-G77 MP9 GPU;
  • 8 GB RAM şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto triplă (48 Megapixeli + 16 Megapixeli + 12 Megapixeli), cameră frontală de 32 Megapixeli;
  • conectivitate 5G, scanner de amprente integrat în display, NFC, certificare IP53;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă la 30W.

Preţ de lansare în China: aproximativ 430 dolari versiunea cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare şi aproximativ 472 dolari versiunea cu 8 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare.

Personal nu m-aş încrede în aceste informaţii, tocmai de aceea le-am inclus la Bursa zvonurilor. Dacă totuşi se confirmă măcar o parte dintre ele, aş spune că versiunea Lite nu este chiar atât de lite pe cât mi-aş fi dorit.

Nu uitaţi că orice achiziţie de smartphone-uri OnePlus (OnePlus 7T, OnePlus 7T Pro sau OnePlus 7T Pro McLaren Edition) realizată prin intermediul link-ului nostru de referral vă aduce un discount de 10 euro pentru accesorii.

Sursa: bgr.com