gAuto

După cum vă informam într-un articol anterior, începând cu data de 3 decembrie programele Rabla Clasic şi Rabla Plus sunt suspendate. AFM şi-a justificat decizia prin nevoia unei analize a modului de derulare al acestor programe.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a anunţat într-o emisiune TV că în prezent se lucrează „la eficientizarea programului Rabla Clasic și Rabla Plus. Vorbim cu producătorii și importatorii de mașini să găsim o soluție mai eficientă pentru 2022, analizăm varianta tichetelor multiple, analizăm varianta obligativității pentru mașinile electrice de a scoate obligatoriu din circulație o mașină veche, analizăm impactul programului asupra mașinilor mai vechi de 15 ani sau mai vechi de 8 ani. Este o analiză care se va finaliza în luna ianuarie”.

Conform acestuia, programele Rabla Clasic şi Rabla Plus cu toate modificările de rigoare ar trebui să înceapă de la 1 februarie 2022.

Un alt aspect important menţionat de Tanczos Barna este acela că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ţara noastră şi-a asumat scoaterea din circulaţie a peste 250.000 de maşini mai vechi de 15 ani până în 2026. Pentru a se realiza acest plan ambiţios, Guvernul se gândeşte la implementarea unor măsuri suplimentare de ajutorare a cetăţenilor pentru achiziţii de maşini mai puţin poluante. Sunt luate în calcul şi taxe noi pentru deţinătorii de maşini vechi.

Sursa: economica.net