Opinie

Influența posturilor TV scade de la an la an și în România. De o bună perioadă de timp, televizorul a devenit al doilea ecran. Smartphone-ul ocupă prima poziție.

Vă invit să parcurgeți două articole de pe PaginaDeMedia:

  1. Consumul TV scade dramatic;
  2. Românii au talent la cel mai slab debut din cele 10 sezoane.

Putem aduce în articol și o declarație a unui șef din Telekom ce afirmă că de la an la an consumul de TV a scăzut cu 10%. Tot de acolo am rămas uimit să aflu și implicit să citesc că Amazon a reușit să câștige drepturile Champions League în Germania și Premier League în Marea Britanie.

Netflix este cel mai popular serviciu de streaming de conținut video în România și încetul cu încetul a devenit un fenomen de masă. Știu mulți prieteni ce-și împart un abonament etc.

În context putem aduce și apetența publicului tânăr spre YouTube. Este clar că publicul de la TV îmbătrânește în ritm alert, dacă vă uitați la PaginaDeMedia pe statistica unor emisiuni o să vedeți că targetul comercial 18 – 45 este și de 10 ori mai mic față de cel total.

Când competițiile sportive importante vor fi strict doar pe Prime, Netflix etc și vor ieși de pe TV, vor pierde mare parte din publicul așa-zis comercial.

Sunt sigur că în România va fi un proces mai lent față de vestul Europei, dar este un trend prin care posturile TV clasice cu conținut linear își vor pierde din importanță și dacă nu fac tranziția spre online, vor dispărea. M-aș hazarda să spun că în maxim 10 ani TV-ul clasic intră în desuetudine.

Categorii: opinie
Tag-uri: tv
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.