Canon EOS RP Foto si Video

Nu de puține ori s-a vorbit despre viitor atunci când am participat la evenimentul de lansare a primului mirrorless full frame de la Canon. Așadar, după EOS R, compania niponă aruncă în lupta mirrorless full frame un alt doilea exponent, de data aceasta unul ce se adresează entuziaștilor și nu neapărat profesioniștilor. Iar pentru aceștia, prețul este un factor deciziv.

Canon EOS RP apare practic de nicăieri, foarte puține au fost semnele (asta dacă a fost vreunul) care anunțau acest aparat. Noua cameră se încadrează în gama R, ce folosește montura RF. Asta înseamnă că pentru început vor fi disponibile doar câteva obiective dedicate, dar, la fel ca în cazul Canon EOS R, și versiunea RP poate primi orice obiectiv Canon EF sau EF-S prin intermediul adaptoarelor de montură.

Cele mai importante specificații pentru Canon EOS RP:

  • senzor CMOS full frame (35.9 x 24 mm) de 26.2 Megapixeli. Este cel mai probabil o versiune revizuită spre a se potrivi pe sistemul mirrorless a senzorului de pe Canon EOS 6D Mark II;
  • procesor de imagine DIGIC 8, sensibilitate ISO 100 – 40.000, ece poate fi xtinsă până 102.400;
  • sistem de autofocus Dual Pixel cu acoperire de peste 80% a senzorului. Până la 4779 puncte selectabile de focus, Eye-AF cu urmărire continuă în modul Face Detect, Touch and Drag AF prin intermediul ecranului tactil, Spot AF, 1pt AF, Expanded AF și Zone AF;
  • EVF OLED de 0.39 inch cu rezoluție de 2.36 milioane pixeli, ecran articulat de 3 inch Clear View LCD II cu rezoluție de 1.04 milioane pixeli;
  • până la 5 cps în rafală, cu până la 4 cps cu autofocus continuu;
  • filmare 4K (3840 x 2160 pixeli) cu până la 30 fps, filmare FULL HD 1080p cu 60, 50, 30 sau 25 fps;
  • conectivitate: intrare microfon, ieșire căști, mini HDMI, port E3 pentru telecomandă, slot card SDXC UHS-II, Wi-Fi 802.11 b/g/n 2.4 GHz, Bluetooth;
  • șasiu din aliaj de magneziu cu policarbonat și fibră de sticlă, corp rezistent la stropi de apă și praf;
  • baterie tip LP-E17 cu autonomie de până la 250 cadre (standard CIPA);
  • greutate de 485 grame (body only, cu baterie și card SD).

Prețul recomandat pentru Canon EOS RP este de 1299 dolari, body only. Un pachet cu obiectiv Canon RF 24 – 105mm F4 ajunge la 2199 de dolari. Pentru început vor fi oferite cadou un adaptor de montură de la RF la EF / EF-S și un extension grip (simplu, fără baterie).

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.