Diverse

M-am gândit să scriu acest articol pentru a lămuri puţin situaţia smartphone-urilor dual-sim. Ceea ce vă voi spune în continuare se găseşte foarte uşor la o scurtă căutare pe Google, însă poate există cititori care se informează mai repede prin intermediul blogului nostru.

Smartphone-urile dual-sim au invadat piaţa în ultimii 2-3 ani datorită întrebuinţării lor în viaţa de zi cu zi: aceea de a permite utilizarea a două sim-uri fără a folosi două terminale diferite. La început această categorie de telefoane nu a fost privită cu ochi buni deoarece primele device-uri dual-sim au fost cele ieftine produse de companii chinezeşti no name. În timp însă atât utilizatorii, cât şi marii producători şi-au dat seama de utilitatea acestora, iar piaţa dual-sim a crescut enorm. Între timp au apărut şi telefoane triple-sim sau chiar quad-sim, însă aceasta este o altă mâncare de peşte care până la ora actuală nu place prea mult.

Conceptul de dual-sim a plecat la drum cu aşa numitele telefoane dual-sim Pasive. Aceste prime terminale dispuneau de două slot-uri pentru cartele SIM, însă se putea utiliza o singură cartelă. De obicei schimbul între cartele se realiza manual prin intermediul unui buton dedicat şi nu era cea mai plăcută modalitate de utilizare a două cartele SIM. Această metodă a fost una rudimentară ce nu a avut foarte mare succes.

Elephone-Trunk-21

La momentul actual se utilizează două categorii de telefoane dual-sim: Dual Active şi Dual Standby. Cea larg răspândită este dual-sim Dual Standby şi este formată din două sloturi pentru cartele SIM şi un singur modem radio. Datorită utilizării unui singur modem radio, acesta nu permite ca ambele cartele să fie active simultan. Practic dacă utilizăm sim-ul 1, în acelaşi timp sim-ul 2 se inactivează (nu se pot primi apeluri sau SMS-uri în acest timp). Această variantă este prezentă pe 95% din telefoanele dual-sim deoarece implică costuri foarte mici pentru producători.

Cea mai nouă şi cea mai utilă este conectivitatea dual-sim Dual Active. Un astfel de telefon dispune de 2 modem-uri radio ce funcţionează individual cu fiecare sim în parte. Acest lucru permite utilizarea simultană a celor două cartele, astfel că în timp ce foloseşti sim-ul 1, poti vedea şi activitatea de pe sim-ul 2. Din păcate această procedură implică costuri ridicate, consum mai mare de energie şi chiar creşterea nivelului de radiaţii. Luând în considerare aceste minusuri, conectivitatea dual-sim Dual Active este destul de puţin utilizată, prezenţa lor fiind evidentă în special pe smartphone-urile high-end.

Aproape toate telefoanele entry-level şi mid-range sunt de tipul dual-sim Dual Standby, însă de obicei când un terminal este dual-sim Dual Active producătorul evidenţiază acest aspect la lansare pentru a capta atenţia celor interesaţi să cumpere.

PONT: Dacă dispuneţi de un smartphone dual-sim Dual Standby puteţi redirecţiona apelurile de pe un sim pe altul. Pentru a face acest lucru aveţi nevoie de o aplicaţie specială denumită Call Forwarding, iar pentru a vă face setările corect utilizaţi tutorialul de aici.

SFAT: Dacă nu sunteţi persoane foarte ocupate, un telefon dual-sim Dual Standby este varianta cea mai bună în special prin prisma preţului de comercializare. Nu achiziţionaţi un terminal de top doar pentru conectivitatea dual-sim Dual Active dacă ştiţi că nu vă este neapărat necesar.