gAuto

Ideea acestui articol nu este una originală, inspiraţia mi-am luat-o de la un articol al celor de la jalopnik.com, site specializat pe domeniul auto. Aceştia şi-au întrebat cititorii care sunt cele mai supraevaluate opţiuni ale maşinilor moderne din prezent.

Răspunsurile nu s-au lăsat aşteptate, iar printre variante au apărut:

  • tehnologia de asistenţă a şoferului (aceasta uneori te poate mai mult încurca);
  • sistemul de navigaţie (hărţi vechi, update-uri rare, costuri mari de actualizare);
  • schimbătorul de viteze cu butoane (în momente tensionate poţi apăsa foarte uşor butonul greşit);
  • ecranele mari (pot distrage atenţia de la condus);
  • conducerea autonomă (nu face prea multe lucruri);
  • plafonul transparent care nu se deschide (ori e trapă, ori e plafon standard);
  • sistemul start & stop (nu reduce prea mult consumul de carburant);
  • padelele pentru schimbarea vitezelor (nu este o funcţie prea utilizată).

Personal din lista de mai sus mi se par complet inutile şi chiar enervante sistemul propriu de navigaţie al maşinii (prefer oricând Android Auto sau Apple CarPlay) deoarece vine cu multe lipsuri şi nu de puţine ori te poate încurca foarte rău şi sistemul start & stop (este foarte enervant deoarece vara opreşte AC-ul, iar iarna căldura, cel puţin pe maşina mea) pe care îl dezactivez imediat de cum pornesc motorul.

Vouă ce opţiuni moderne vi se par inutile la o maşină ?

Categorii: gauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.