Notebook

Am testat ASUS G771 și acum redactez acest articol de pe ASUS G551. Seria ROG de la compania taiwaneză este una dintre cele mai cunoscute pe nișa laptopurilor de gaming.

Știu că există interes clar față de un astfel de notebook, unul capabil să ducă jocurile de ultimă generație, dar să se preteze și la partea de editare grafică (fotografii, clipuri video) + ceva portabilitate spre a-l putea lua în vizita pe care o faci la un prieten sau într-un concediu prelungit etc.

Ca un laptop să ajungă a fi catalogat portabil de gaming trebuie să îndeplinească câteva cerințe:

– display de 15 sau 17 inch cu rezoluție la 1920×1080 pixeli / Full HD, nu se acceptă nimic sub această valoare, mai ales dacă vrei un nivel bun al detaliilor în jocurile cu grafică complexă;

– de la procesorul Intel Core i7-4710HQ de tip quad-core la 2.5 GHz și cu Turbo Boost urcă la 3.5 GHz spre variante superioare, minim 16 GB memorie RAM și suport pentru 32 GB RAM / 2 x 16 GB, spațiu de stocare de tip SSD;

– placă grafică dedicată și aveți o listă pe Notebookcheck.net cu plăcile grafice capabile să ducă toate jocurile pe nivel de detalii ridicat.

– Blu-ray player, Wi-Fi ac, HDMI și DisplayPort, USB 3.0 la toate porturile.

Este clar că trebuie să investești peste 3500 – 4000 lei pentru un laptop de gaming. Cele din seria ROG sau Alienware sunt optimizate special, au o răcire mai bine pusă la punct, rezistență la utilizare îndelungată, dar și un preț mai mare. Mai poți căuta laptopuri multimedia în genul seriei N de la ASUS cu date hardware ce le recomandă și pentru jocuri.

Update: Un laptop care încorporează specificațiile de mai sus cu siguranță că are și un sistem de răcire bine pus la punct. Plus că puterea de procesare maximă este oferită atunci când notebook-ul este pus în priză. Așa mi s-a întâmplat la G771 care doar conectat la energia electrică în mod continuu livra puterea de procesare la nivel maxim. Pus pe acumulator era obturat în ce privește frecvența procesorului și plăcii grafice astfel încât bateria să nu fie afectată, iar autonomia să fie mediocră.

Pe de altă parte, încercați să ocoliți procesoarele Intel Core cu U în coadă de genul, i7-4510U. Sunt concepute spre a oferi un plus de autonomie și sacrifică partea de performanță.

O recomandare entry-level ar fi ASUS G56JK cu Intel Core i7-4710HQ, 4 GB RAM, 1 TB spațiu de stocare și placă grafică NVIDIA GeForce GTX850M. Ar mai avea nevoie de un plus de memorie RAM + SSD în loc de HDD și devine o device cu adevărat interesant la 3899 lei.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.