Retelistica

Campania Vodafone “Net foloseşti, Net primeşti” va fi upgradată din această toamnă, iar dacă până acum utilizatorii primeau bonusuri de date în funcţie de traficul realizat şi de apelurile efectuate / primite, de acum înainte aceştia vor primi noi avantaje dacă aduc un client nou în campanie.

Un utilizator ce este înrolat deja în campania “Net foloseşti, Net primeşti” poate înscrie orice altă persoană trimiţând numărul lui de telefon printr-un SMS gratuit la numărul 2777, pe site-ul www.vodafone.ro/cartela sau din aplicaţia MyVodafone, iar pentru a se activa, noul număr de telefon trebuie să utilizeze o opţiune naţională de minim 5 euro.

Noii înscrişi vor primi un bonus de bun venit de 30.000 MB, iar ulterior cei doi prieteni vor primi din 14 în 14 zile câte un bonus egal cu valoarea adunată a datelor consumate de către amândoi. Adică dacă eu consum în 14 zile 3000 MB, iar amicul meu consumă 2000 MB, fiecare dintre noi va primi 5000 MB bonus.

Upgrade-ul campaniei “Net foloseşti, Net primeşti” pare a fi destul de atrăgător pentru utilizatorii de cartelă din ţara noastră. Mai multe detalii puteţi găsi pe vodafone.ro.