Software

Veste bună pentru cei ce au ales să achiziționeze LG G4. Android 6.0 Marshmallow sosește sub formă de update OTA / over-the-air de săptămâna viitoare. 

LG România a trimis comunicat de presă cu mai multe detalii, de aici și articolul de față și implicit așteptarea ca telefoanele mobile comercializate local să primească noua versiune Android.

Am înțeles că Polonia este cap de listă, urmează alte piețe din Europa, Asia și America. Asta arată angajamentul LG de a fi cu un pas în fața concurenței directe, aș spune că au aruncat mânușa în fața Samsung ce pierde startul.

Răspunsul la întrebarea din titlu.

  1. Sistem simplificat de gestionare a permisiunilor acordate aplicațiilor, control mai mare asupra informațiilor pe care acestea le pot accesa, nu numai în procesul de instalare ci în permanență.
  2. Mod silențios pentru sunet și vibrații + nou mod DND – Do Not Disturb ce te scapă de toate notificările, din momentul în care-l activezi.
  3. Doze – oprește aplicațiile din background spre a reduce consumul de energie și astfel prelungește autonomia.

Declarație oficială:

Datorită strânsului parteneriat cu Google, LG a reușit să aducă noul Android 6.0 pe smartphone-ul LG G4 înaintea celorlalți competitori. În timp ce viteza în sine nu este un indicator al calității serviciilor, LG demonstrează cu această ocazie importanța pe care o acorda clienților care deja au achiziționat un telefon LG”.  a declarat Chris Yie, vicepreședinte și director de comunicare și marketing în cadrul LG Mobile Communications Company. 

Categorii: android
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.