Smartphone

Seria Samsung GALAXY S20 este cu siguranţă una dintre cele mai aşteptate ale începutului de an, iar presa de specialitate scrie aproape zilnic despre acest subiect.

Dacă în urmă cu câteva zile am aflat specificaţiile detaliate (posibile) ale celor trei modele, Samsung GALAXY S20, S20 Plus şi S20 Ultra, acum vă prezentăm, tot la rubrica “bursa zvonurilor”, preţurile ce vor fi practicate în Europa:

  • Samsung GALAXY S20 5G : de la 900 – 1000 euro;
  • Samsung GALAXY S20 Plus 5G : de la 1050 – 1100 euro;
  • Samsung GALAXY S20 Ultra 5G : de la 1300 euro.

Vor exista şi versiuni 4G (nu ştim încă dacă toate modelele vor exista şi în varianta 4G only şi în ce ţări vor fi disponibile acestea), iar acestea vor fi în medie cam cu 100 de euro mai ieftine decât cele 5G.

Există informaţii legate de preţ şi pentru a doua generaţie a smartphone-ului pliabil, Samsung GALAXY Z Flip, device ce va avea un preţ în Europa de 1400 euro.

Bănuiesc că preţurile nu surprind pe nimeni, acestea sunt cumva în media a ceea ce ne-a obişnuit Samsung în ultima perioadă.

Sursa: twitter.com/MaxWeinbach