Ați găsit articole similare pentru Digi Mobil, Orange și Vodafone. A sosit rândul lui Telekom, operator despre care trebuie să spun că nu am mai scris nimic de o bună perioadă de timp și mă refer strict la suita mea de articole de pe site.

Lista Telekom este formată din:

1. Xiaomi Redmi A1 – 499 lei;

Xiaomi Redmi A1

Este modelul cu 32 GB spațiu de stocare, dar nu se specifică și cantitatea de memorie RAM – 2 sau 3 GB. Nu sunt prea multe de spus despre acest telefon cu Android 12 Go Edition. Folosește un procesor MediaTek Helio A22 de tip quad-core, PowerVR GE82320, baterie de 5000 mAh cu încărcare la 10W și alimentare pe microUSB.

2. Xiaomi Redmi 9A – 549 lei;

Xiaomi Redmi 9A

Avem un alt smartphone ieftin de la Xiaomi. Face pasul spre un procesor MediaTek G25 de tip octa-core, Android 10, 13 Megapixeli + 5 Megapixeli pentru camera de selfie-uri etc. A fost anunțat în…, iunie 2020.

3. ZTE Blade A72 – 749 lei;

ZTE Blade A72

Pentru moment a fost listat cu mențiunea Stoc epuizat și mi se pare a fi un smartphone distinct / diferit printre atâtea modele Motorola, Xiaomi și Samsung. L-au adus în configurația 4G ce integrează procesorul Unisoc SC9863A dezvoltat pe… 28nm. Ca să treci cumva peste tehnologia de litografiere antică a procesorului oferă 64 GB stocare, baterie de 6000 mAh cu încărcare la 22.5W, display IPS de 6.75 inci cu rezoluție 2400 x 1080 pixeli și cu rată de refresh la 90Hz.

Primul procesor pe 28nm a fost lansat de către TSMC în…, 2011.

4. Samsung Galaxy A04s – 799 lei;

Samsung Galaxy A04s

Nu se specifică cantitatea de memorie RAM, dar se punctează cei doar 32 GB pentru spațiul de stocare preinstalat. La eMAG îl găsiți la 569 lei cu 3 GB RAM și 32 GB stocare. Nu înțeleg de ce Telekom îl listează fără contract la…, 799 lei.

5. Xiaomi Redmi 10 2022 – 879 lei;

Familia de telefoane Redmi 10 lansate în 2022

La 879 lei vine cu 64 GB stocare, display IPS de 6.5 inci cu rezoluție FHD+ și rată de refresh la 90Hz, difuzoare stereo, baterie de 5000 mAh cu încărcare la 18W, stocare de tip eMMC 5.1, cameră de 50 Megapixeli, ultrawide de 8 Megapixeli, macro de 2 Megapixeli și alt senzor de 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp. Hardware-ul este dat de către un procesor MediaTek Helio G88 de tip octa-core și Mali-G52 MC2 în rol de accelerator grafic.

Categorii: telekom

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.