Arhiva-Resurse

Vorbim de patru modele de playere de tip Blu-ray Full HD 3D. Dispun și de acces la VIERA Connect – platformă a Panasonic prin care se oferă acces la o serie de servicii și mai ales de aplicații pe care le poți rula pe televizorul de acasă și cu ajutorul căreia poți face browsing în voie pe web.

Panasonic Corporation North America (NYSE:PC) lansează la CES 2012 patru noi modele de playere Blu-ray Full HD 3D – DMP-BBT01, DMP-BDT500, DMP-BDT320, DMP-BDT220 şi două playere  Blu-ray 2D – DMP-BD87 şi DMP-BD77.

Toate cele 4 modele 3D sunt echipate cu platforma proprietară IPTV a Panasonic, VIERA Connect, în timp ce modelele 2D vin cu IP VOD, un serviciu care oferă o selecție de site-uri precum Netflix, Vudu, CinemaNow şi YouTube.

Playele Full HD 3D Blu-ray – BBT01; BDT500, BDT320 şi BDT 220 sunt playere Blu-Ray de top care vin echipate cu un procesor îmbunătăţit UniPhier, cu ieşire 24p pentru VOD, funcţionalitate extinsă VIERA Connect şi FLAC (Free Lossless Audio Codec), 192kHz/32bit Audio DAC (nu e disponibil pentru modelul DMP-BBT01), capabilitate de controlare de la distanţă prin intermediul unui smartphone, telecomandă cu control tactil – conversie 2D-3D disponibilă pe DMP-BBT01, DMP-BDT500, DMP-BDT320, cu care se pot converti imagini 2D în 3D, de pe DVD-uri sau discuri Blu-ray, prin VIERA Connect, conferind imaginilor adâncime aproape naturală.

Toate modele au un design nou, cu aspect compact şi două dintre ele – DMP-BBT01 şi DMP-BDT320 dispun de o unitate slot-in ce permite utilizatorului să insereze un disc fără a avea nevoie de tăviţă şi previne totodată încărcarea greşită a unui al doilea disc.

În plus, modelul DMP-BBT01 dispune de un nou concept de design – playerul vine echipat cu un stand astfel încât poate fi operat orizontal sau vertical.

Procesorul UniPhier prezintă o arhitectură simplificată care elimină o parte din cablurile prezente la modelele anterioare şi reduce la minimum zgomotul pe imagine.

Adaptive Chroma Processing, o tehnologie de ultimă oră în procesarea imaginilor, prelucrează cu precizie semnalul fiecărui pixel în parte de pe orizontală şi verticalărezultând o creştere cu 50% a procesării de imagini color pe vertical, în comparatie cu modelele din 2010.  Procesorul reproiectat DVD Super Resolution ajută şi el la reproducerea unor imagini cât mai natural fără contururi false, cu rezoluţie mare a detaliilor şi zgomot redus pe imagine, toate acestea ducând la obinerea unei game mai bogate de culori.

Noile modele pot converti imaginile 2D prin VIERA Connect, de pe discuri DVD sau Blu-ray, în imagini 3D cu adâncime  impresionantă. Tot la modelele 2012, o noutate este şi tehnologia care permite obţinerea semnalului de ieşire pentru VOD la 24p, sincronizându-se astfel cu formatul video original de 24 fps (frames per second) şi generând imagini asemănătoare unui film obişnuit. Utilizând viteza de 24 fps, fiecare cadru este convertit uniform, astfel încât imaginile reproduse sunt mai naturale şi lipsite de tremur.

Panasonic a efectuat o serie de îmbunătăţiri şi asupra sunetului pentru a se asigura că acesta îndeplineşte aceleaşi standarde înalte ca şi imaginea. Astfel, modelele DMP-BDT500, DMP-BDT320 şi DMP-BDT220 utilizează un audio DAC pe 192kHz/32bit, în timp ce BDT500 include părţi audio de foarte înaltă calitate –  terminale placate cu aur, spre exemplu – cu ajutorul cărora sunetul reprodus să fie cât mai apropiat de original. BDT500 vine, de asemenea, cu ieşire 7.1 şi include două ieşiri HDMI, astfel încât una poate fi dedicată pentru conectarea la un sistem audio complex. Sistemul audio a fost îmbunătăţit de către inginerii de la Panasonic şi prin utilizarea tehnologiei unice de control a temporizării care reduce drastic interferenţele din timpul transmisiei HDMI, reducând astfel zgomotul şi generând un sunet pur.

Platforma IPTV Panasonic VIERA Connect, acum sub umbrela Smart VIERA, a fost extinsă şi utilizează tehnologii cloud pentru ca utilizatorul să aibă acces nelimitat la conţinut de divertisment, social networking, gaming, sănătate şi mişcare, sport şi ştiri. Utilizatorul poate acum să se bucure de site-uri precum Skype™,  Netflix™, Amazon VOD™, You Tube™, huluplus, CinemaNow, Vudu, Pandora, Facebook, twitter, Accuweather,  AP, Wall Street Journal, MLB, NBA, NHL şi MLS, My Space, Disney Publishing, Flixster şi un număr de site-uri de jocuri. Cele două playere 2D – DMP-BD87 şi DMP-BD77- oferă acces la IP VOD, o soluţie Internet care oferă conexiune la Netflix, CinemaNow, Vudu şi YouTube.

Întreaga gamă de playere Blu-ray 2012 dispun de DLNA pentru o mai uşoară conectare la alte echipamente cu DLNA, VIERA Link oferind conectivitate la alte echipamente compatibile VIERA Link şi NAS. Playerele din acest an sunt compatibile şi cu formatul NTFS propriu hard-discurilor HDD. Cinci din cele şase playere Blu-ray sunt WiFi, în timp ce DMP-BD77 este wireless ready. Pentru a personalize experienţa de vizionare, noul mod multi user permite înregistrarea a 4 profile de utilizator cu configurările preferate ale fiecăruia. Utilizatorii pot alege să îşi personalizeze profilul cu un icon personalizat din cele 16 preinstalate sau chiar imagini dintr-o sursă externă. Există, de asemenea, şi o opţiune de personalizare a ecranului de pornire cu imaginea aleasă de fiecare utilizator. Nou pentru modelele din acest an este şi controlul remote cu ajutorul oricărui smartphone3. Modelele 2012 dispun totodată de un nou panou de controlare de la distanţă a echipamentelor ce oferă posibilitatea operării simple şi intuitive a playerelor.

Noile modele sunt Energy Star Qualified. Mai mult, DMP-BDT320 dispune şi de un Smart Eco Sensor ce detectează mişcările utilizatorului şi trece pe modul quick start (la care timpul de pornire este de aproximativ 0,5 secunde). Astfel, când cineva se află la aproximativ 5m faţă de playerul, acesta trece pe modul ECO consumând numai 0,1 waţi.

“Panasonic a dorit întotdeauna să îmbunătăţească tehnologia, designul şi grija faţă de mediul înconjurător, producând astfel echipamente care să ofere consumatorului experienţe deosebite în vizionare şi operarea acestora.  Linia de playere Blu-ray pentru 2012 este dovada acestei preocupări continue“, spune Alex Fried, Senior Product Manager, Panasonic, Entertainment Group.

Categorii: arhiva-resurse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.