BYD a devenit cel mai mare producător din lume de mașini cu conectare la priză. Am folosit această exprimare deoarece sunt incluse atât mașinile electrice cât și cele de tip plug-in hybrid (dacă avem în vedere doar pe cele electrice, Tesla este încă pe primul loc).

Și asta pentru un producător ce există pe piață de mai puțin de 20 de ani. BYD domină piața din China, o piață ce s-a maturizat și o piață avută în vedere de toți marii producători la dezvoltarea noilor modele.

Constructorul chinez a lansat o nouă marcă de lux cu numele YangWang (un nume nu tocmai inspirat, mai ales dacă vrei să te adresezi și clienților din afara Chinei), marcă ce include două modele, U8 și U9.

SUV YangWang

U8 este un SUV de dimensiuni mari, 5,3 metri lungime și ampatament de peste 3 metri, ce dezvoltă 1100 CP din cele 4 motoare electrice, câte unul pentru fiecare roată. Cuplul motor are valoarea impresionantă de 1627 Nm ceea ce-i permite să accelereze de la 0 la 100km/h în doar 3 secunde. Dar performanțele nu se opresc aici. La momentul lansării, U8 a intrat pe scenă mergând în lateral, după care a executat o rotație pe loc fără a vira roțile. A fost folosită funcția ce-i permite să controleze sensul și viteza de rotație ale fiecărei roți în mod independent – roțile de pe o diagonală a mașinii se pot roti în sens opus și la viteze diferite față de cele de pe cealaltă diagonală.

De asemenea U8 poate traversa vaduri de apă (să nu uităm că este electric totuși) și poate merge în perfectă siguranță cu o anvelopă dezumflată la viteze de 120km/h. Nu au fost prezentate mai multe detalii tehnice și nici imagini cu interiorul. Prețul este de 145.000 de dolari, un preț nu tocmai ridicat dacă se confirmă calitatea, dotările și performanțele.

Dacă 1100 CP nu sunt suficienți, nou lansata marcă oferă și modelul U9, un supercar în două uși de talie joasă, tot cu 4 motoare electrice dar de 322 CP fiecare, adică un total de 1288 CP. Performanțele sunt pe masură, accelerația 0-100 km/h realizându-se în 2 secunde. Pentru acest model prețul nu a fost încă anunțat dar se pare că va depăși pragul de 150.000 dolari.

Vom vedea care este viitorul acestei mărci și dacă aceste modele vor trece oficial de granițele Chinei, un lucru cert este că marca mamă BYD are deja un cuvânt greu de spus în industria auto.

Sursa: Insideevs.com

Categorii: gev

Despre autor

Cosmin Pană

Este pasionat de automobile, soluții de energie verde și..., case pe structură de lemn. Așa că deja anticipați care sunt nișele de care se va ocupa pe site.