Counterpoint și IDC sunt firmele de analiză ce vin în mod trimestrial cu informații legate de modul în care evoluează piața de telefoane mobile. Am pus semnul egal între telefoane mobile = smartphone-uri, recunosc că este ușor forțat.

I. Counterpoint;

Livrările totale ar fi fost de 345 milioane unități, 5% sub valorile atinse în aceeași perioadă din 2018. Este clar că piața de smartphone-uri se află într-un ușor declin, de aici și nevoie în a descoperi o nouă nișă precum telefonul pliabil etc.

Statistica pe branduri:

  1. Samsung – 72 milioane unități vs 78.2 milioane unități în Q1 2018 (scădere de 8%);
  2. Huawei – 59.1 milioane unități vs 39.3 milioane unități în Q1 2018 (creștere de 50%);
  3. Apple – 42 milioane unități vs 52.2 milioane unități în Q1 2018 (scădere de 20%);
  4. Xiaomi – 27.8 milioane unități vs 28.1 milioane unități în Q1 2018 (scădere de 1%);
  5. Oppo – 26.5 milioane unități vs 24.2 milioane unități în Q1 2018 (creștere de 10%);
  6. Vivo – 24 milioane unități vs 18.9 milioane unități în Q1 2018 (creștere de 27%);
  7. Lenovo – 7.9 milioane unități vs 8.6 milioane unități în Q1 2018 (scădere de 9%);
  8. LG – 6.8 milioane unități vs 11.4 milioane unități în Q1 2018 (scădere de 40%);
  9. Tecno – 4.2 milioane unități vs 4.4 milioane unități în Q1 2018 (scădere de 3%);
  10. Alcatel – 3.7 milioane unități vs 3.8 milioane unități în Q1 2018 (scădere de 2%);

Alții – 71.1 milioane unități față de 92.6 milioane unități în Q1 2018 – scădere de 23%.

Market share;

  1. Samsung – 21% de la 22% în aceeași perioadă din 2018;
  2. Huawei – 17% față de 11%;
  3. Apple – 12% față de 14%;
  4. Xiaomi – 8%, stagnare;
  5. Oppo – 8% față de 7%;
  6. Vivo – 7% față de 5%;
  7. Lenovo – 2%, stagnare;
  8. LG – 2% față de 3%;
  9. Tecno – 1%, stagnare;
  10. Alcatel – 1%, stagnare.

Întrebare – ce s-a întâmplat cu Nokia / HMD Global de a dispărut de pe radar? Cu ghilimelele de rigoare. Cât de mici să fie livrările Sony de nu prinde nici măcar locul 10?

Xiaomi cu o sumedenie de telefoane mobile de tip best-buy nu reușește să crească, încearcă cu degetul și piața europeană, dar mai au de lucru. Culmea este că Oppo și Vivo fără cine știe ce alte operațiuni în afara continentului asiatic se țin puternic, creștere de 10 și 27%, când piața scade cu 5%. Huawei pare să fie Făt-Frumos, creștere de-a dreptul spectaculoasă de 50%.

II. IDC;

Livrările conform IDC ar fi fost de 310.8 milioane unități față de 332.7 milioane unități în același trimestru din 2018. Scăderea ar fi de 6.6%.

  1. Samsung – 71.9 milioane unități și 23.1% market, scădere de 8.1%;
  2. Huawei – 59.1 milioane unități și market share de 19%, creștere de 50.3%;
  3. Apple – 36.4 milioane unități și market share de 11.7%, scădere de 30.2%;
  4. Xiaomi – 25 milioane unități și market share de 8%, scădere de 10.2%;
  5. Vivo – 23.2 milioane unități și market share de 7.5%, creștere de 24%;
  6. Oppo – 23.1 milioane unități și market share de 7.4%, scădere de 6%.

Alții – 72.1 milioane unități și 23.2%, scădere de 21.5%.

Grupul BBK se ține puternic, Apple pe un trend descendent și mai puternic față de datele oferite de Counterpoint. Referințe diferite și în ce privește Oppo și Vivo, dar una peste alta brandurile BBK se țin puternic, fără a avea o prezență serioasă în afara Asiei.

Să fie 2019 anul în care Huawei prinde locul 1 în fața Samsung?

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.