Console

La conferința Tokyo Game Show de astăzi, Sony a anunțat încă două variante ale consolei portabile Playstation Vita, cunoscută și sub numele de PS Vita sau PSV. Începând din 15 noiembrie, consola va fi disponibilă în culorile „roșu-cosmic” și „albastru-safir”; din păcate, deocamdată cel puțin, noile variante vor fi disponibile doar în Japonia.

PlayStation Plus, serviciul de abonamente prin care utilizatorii de PS3 beneficiază de jocuri gratis sau reduse, va fi disponibil și pentru deținătorii de PS Vita, începând cu luna noiembrie. Veți avea nevoie doar de un abonament pentru ambele console, prin urmare dacă folosiți deja PlayStation Plus, serviciul va fi gratuit pentru Vita atâta timp cât rămâneți membru.

Vă lăsăm să priviți câteva imagini cu noile variante ale PS Vita:

Sursă: The Verge 

Categorii: consolesony
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.