Pontul mi-a venit de la Vlad în secțiunea de comentarii. Totul are legătură cu Project Treble și cum instalezi AOSP fără a avea acces la codul sursă. 

Alături de Android 8.0 Oreo a fost anunțat și Project Treble, soluția Google pentru smartphone-urile ce rămân fără suport software din partea producătorului. De fapt, Google caută o soluție de ceva timp spre a simplifica procedura de update spre o nouă iterație a sistemului său de operare mobil. Una peste alta, caută să scape de fragmentarea ce sufocă universul Android.

Observați cum procedura este cu adevărat simplificată, de aici și mai puțină muncă din partea producătorilor în a porta cel mai nou software, dar și posibilitatea de a-l lăsat pe utilizator să-și porteze un ROM actualizat.

Revenim la Allview V3 Viper și XDA-Developers. Au folosit smartphone-ul companiei brașovene ca exemplu în ceea ce ne așteaptă din partea Android 8.0 Oreo când va deveni standard (plus că telefonul face parte din rândul celor ce nu oferă acces la codul sursă, astfel încât compilarea AOSP ar fi fost recomandată doar unui specialist, chiar și acolo destul de greu de dus la bun sfârșit fără a avea buguri).

Phhusson a cumpărat smartphone-ul și doar la 1 zi distanță a fost capabil să ruleze AOSP bazat pe Android 8.1 Oreo. A avut doar un bug legat de decodarea fișierelor HEVC la 1080p. Toate detaliile la sursă.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.