Mă rog, spun din start că este o exagerare, dar așa cum spune și Bogdan Mirică de la Automarket avem o struțocămilă ce cu greu poate fi încadrată în categoriile SUV, monovolum sau break.

De fapt și de drept este înlocuitorul lui Dacia Lodgy ce era monovolum, dar lumea nu mai caută așa ceva și constructorul de la Mioveni a trebuit să-i adauge o notă de SUV în mixul de creație. Dacă stai să te gândești, are o gardă de 20 cm ce-i de-a dreptul respectabilă pentru SUV-urile compacte din oferta curentă a diverși producători.

Sunt câteva elemente ce merită a fi prezentate legate de Dacia Jogger:

  • Jogger este o prescurtare de la Jogging și un semn că se dorește a fi un automobil pentru cei dornici de mișcare, de ieșire în aer liber etc;
  • 4.55 metri lungime, ampatament de 2.9 metri, faruri cu semnătură LED sub forma literei Y și spate cu stopuri ce amintește de…, break-urile Volvo;
  • va fi cea mai accesibilă mașină de familie cu propulsie hibridă* din Europa;
  • printre motorizările disponibili se află un motor de 1 litru de 100 CP cu benzină și GPL (rezervor de 50 litri pentru benzină și 40 litri pentru GPL – rezervor aflat în locul roții de rezervă, de aici rezultă o autonomie de peste 1000 km);
  • o noutate pe partea de motorizări este reprezentată de agregatul de 1 litru, 3 cilindri și 110 CP, 200nm la 2900 rpm, transmisie manuală în 6 trepte;
  • pe partea de multimedia: Media Display și Media Nav (suport pentru Apple Carplay și Android Auto în mod wireless);
  • pe lista de opționale se află scaune încălzite, senzorii de parcare față și spate, cameră de marșarier, climatizare automată pe o singură zonă, frână de parcare electronică etc;
  • portbagaj de 1819 litri când sunt 2 locuri ocupate,  708 litri cu scaunele din ultimul rând scoase, 565 litri pentru varianta cu 7 locuri când cele două scaune din spate sunt pliate și…, 160 litri cu 7 locuri + 24 litri pentru spațiile de depozitare din habitaclu – 7 litri antamați de către torpedou;
  • nu va sosi și în varianta de van pentru cărat marfă etc;
  • echiparea Extreme aduce jante de 16 inci în echiparea de bază, elemente vopsite în negru la exterior, praguri și protecții suplimentare etc.
  • va fi cel mai scump automobil Dacia ca și preț de pornire – în jurul a 15.000 de euro.**

* Motor pe benzină aspirat de 1.6 litri, 140CP + două motoare electrice, unul dintre ele cu rol de starter-generator și o baterie de 1.2 kWh + cutie multimodală cu ambreiaj (preluată de la Renault). 

** Pornește în echiparea Essential (senzori de lumină, comenzi pentru pilot automat și limitator de viteză pe volan, frânare automată în situații de urgență de la 7 – 170 km/h, senzori de presiune, 6 airbaguri, suport pentru telefonul mobil, computer de bord cu ecran monocrom de 3.5 inci);

Orice cârcotaș trebuie să recunoască cel puțin un singur lucru: este un automobil practic (număr de locuri, dimensiuni portbagaj, gardă la sol etc). Pe de altă parte se vede cum încetul cu încetul, tehnologii ce de obicei erau pe automobile mai scumpe de la Renault coboară și spre Dacia (varianta hibrid cu cutie multimodală etc). Tehnologiile respective aduc la pachet și un preț mai mare.

Galerie de imagini cu Dacia Jogger;

Sursa: Dacia.ro

Categorii: gauto

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.