gAuto

Chiar dacă în România există foarte mulţi hateri de serviciu, în alte ţări brandul Dacia este apreciat, iar acest lucru se vede în numărul de unităţi vândute. Într-un articol anterior aflam că Dacia Sandero a fost cea mai bine vândută maşină din Uniunea Europeană în luna iulie, iar acum vă putem confirma că Dacia Sandero a reuşit aceeaşi performanţă şi în luna august.

Cu toate problemele de producţie generate de lipsa semiconductorilor, Dacia a reuşit să vândă 14.961 unităţi de Dacia Sandero, depăşind la mare distanţă Volkswagen Golf cu ale sale 13.664 unităţi şi Toyota Yaris cu un număr de 12.594 unităţi.

Surprinzător este că locul patru a fost ocupat tot de o maşină Dacia, modelul Duster. Acesta a fost comercializat în 11.327 unităţi, o creştere de 4% vs aceeaşi perioadă din 2020. În top 10 mai avem o maşină fabricată în România, Ford Puma cu 9.304 unităţi vândute.

În ceea ce priveşte maşinile hibrid, cele mai multe vânzări la nivelul lunii august au fost atinse de Ford Kuga cu 3.512 unităţi, Mercedes GLC 2.670 unităţi şi BMW Series 3 cu 2.343 unităţi. La electrice nicio surpriză, top 3-ul fiind ocupat de Volkswagen ID.3 cu 7.904 unităţi, Tesla Model 3 cu 7.824 unităţi şi Volkswagen ID.4 cu 4.624 unităţi.

Sursa: jato.com