gEV

În cazul Dacia Spring vorbim de o adevărată poveste pornită în noiembrie 2021. Atunci a decis Dacia prima mărire de preţ pentru singurul său model electric.

De atunci şi până în prezent au fost şase scumpiri (inclusiv cea de luna aceasta), unele ce au dus preţul de la 18.100 euro cât era Dacia Spring în septembrie 2021, la 21.800 euro cât este în prezent. Vorbim de o diferenţă de preţ de 3700 euro.

Dacă vă plac statisticile, iată cum a evoluat preţul Dacia Spring în ultimul an:

  • În noiembrie 2021 Dacia anunţa creşterea preţului de plecare pentru Dacia Spring de la 18.100 euro la 19.100 euro;
  • În februarie 2022 Dacia a considerat că o nouă creştere nu ar strica şi a mai pus 500 de euro, noul preţ de plecare fiind de 19.600 euro;
  • Pe 1 aprilie 2022 şi fără a păcăli pe nimeni Dacia a mai pus 700 de euro, Dacia Spring trecând la un preţ de plecare de 20.300 euro;
  • În mai 2022 am avut o nouă creştere de preţ cu 600 de euro, astfel că pentru a cumpăra o Dacia Spring un român trebuia să scoată din buzunar minim 20.900 euro;
  • În iunie 2022 Dacia adaugă încă 500 de euro la preţul de pornire, acesta ajungând la un total de 21.400 euro;
  • Septembrie 2022 vine cu o nouă mărire de preţ, Dacia Spring putând fi achiziţionată în prezent la 21.800 euro.

La acest preţ Dacia Spring rămâne un model de tip best-buy dacă sunteţi în căutarea unui model electric de oraş.