Smartphone

Mai mulţi operatori telecom importanţi au lansat un sistem propriu de etichetare ecologică a telefoanelor mobile. Vorbim de cinci companii (Vodafone, Orange, Deutsche Telekom, Telia și Telefonica), iar noua etichetă va fi introdusă începând cu luna iunie în toate cele 24 de ţări unde aceşti operatori au activitate, inclusiv în România.

Ce reprezintă această etichetă ecologică ?

Noua etichetă ecologică se va numi comercial Eco Rating şi va oferi utilizatorilor informaţii legate de gradul de sustenabilitate al device-urilor (vor fi oferite informaţii legate de durabilitate, posibilitățile de reparare, gradul de reciclare, eficiența climatică și eficiența resurselor folosite în procesul de producție).

Vor exista un total de 19 criterii luate în calcul în analiza telefoanelor, iar punctajul final va fi cuprins între 0 şi 100 de puncte (cu cât punctajul va fi mai mare, cu atât terminalul va fi mai prietenos cu mediul).

În prima etapă vor fi prinse în sistemul Eco Rating producători precum Samsung, Huawei, Motorola/Lenovo, OnePlus, Oppo, Xiaomi, TCL/Alcatel, Nokia și ZTE. Se poartă discuţii şi cu alte companii, deci această listă va fi treptat îmbogăţită cu nume noi.

Sursa: profit.ro