Diverse

Ştirea zilei în presa “de la Capitală” este aceea că magistrala de metrou Drumul Taberei se deschide către călători. Începând de săptămâna viitoare (cel mai probabil din 15 septembrie) bucureştenii vor putea să circule cu metroul şi în cartierul Drumul Taberei.

După zeci de promisiuni, 17 miniştri ai Transpoturilor, 8 directori generali ai Metrorex şi aproape 9 ani de aşteptare (primele lucrări au început pe 15 noiembrie 2011), magistrala Drumul Taberei va deveni în sfârşit funcţională.

Pe noua linie de metrou vor circula 10 trenuri existente deja în parcul Metrorex, urmând ca acestea să fie suplimentate cu alte 13 trenuri pe care Metrorex urmează a le cumpăra până în 2022. Vor exista 10 staţii funcţionale, iar în zilele aglomerate garniturile de tren vor putea circula şi la intervale de 90 de secunde.

Mâine, 9 septembrie, va avea loc recepţia de terminare a lucrărilor şi vom afla cel mai probabil din partea ministrului Transportului ziua exactă a inaugurării.

Sursa: facebook.com/cojocarivitalie

Categorii: diverse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.