Retelistica

În urmă cu câteva zile a fost un summit anual al Huawei, iar în discursul din deschidere au venit cu o poziție oficială față de cele mai recente măsuri luate de către SUA.

Am luat integrat comunicatul Huawei și am subliniat elementele ce le-am considerat a fi de interes:

Huawei se opune categoric amendamentelor aduse de Departamentul de Comerț al SUA la regula privind produsele directe de proveniență străină, care se adresează în mod specific companiei Huawei. 

Guvernul SUA a adăugat Huawei pe Lista Entităților pe data de 16 mai 2019, fără justificare. De atunci, în ciuda faptului că un număr de elemente cheie industriale și tehnologice ne-au fost făcute inaccesibile, ne-am angajat în continuare să respectăm toate regulile și reglementările guvernului SUA. În același timp, ne-am îndeplinit obligațiile contractuale față de clienți și furnizori, am supraviețuit și am perseverat în ciuda tuturor obstacolelor.

Totuși, în scopul continuu de a avea și mai mult control asupra companiei noastre, guvernul SUA a decis să continue, ignorând complet toate obiecțiile mai multor companii și asociații din industria de profil. 

Această decizie a fost arbitrară și vătămătoare, amenințând să submineze întreaga industrie de profil, la nivel mondial. Această nouă regulă va avea un impact asupra expansiunii, mentenanței și operării continue a unor rețele în valoare de sute de miliarde de dolari, pe care noi le-am implementat în peste 170 de țări.  

Va avea, de asemenea, un impact asupra serviciilor de comunicații oferite celor peste trei miliarde de utilizatori care folosesc produse și servicii Huawei la nivel mondial. Pentru a ataca o companie de top din altă țară, guvernul SUA a întors în mod deliberat spatele intereselor clienților Huawei și consumatorilor finali. Acest lucru contravine afirmației guvernului SUA conform căreia acțiunea sa a fost motivată de asigurarea securității rețelelor.

Această decizie a guvernului SUA nu afectează doar compania Huawei, ci va avea un impact sever asupra unui număr mare de industrii la nivel mondial. Pe termen lung, aceasta va strica relația de încredere și colaborare din cadrul industriei semiconductorilor, de care depind multe alte industrii, sporind conflictele și pierderile acestora. 

SUA se folosește de propria putere tehnologică pentru a zdrobi companiile de dincolo de granițele sale. Acest lucru nu va realiza decât erodarea încrederii pe care companiile internaționale o au în tehnologiile și lanțurile de aprovizionare americane, cu rezultatul final al lezării intereselor SUA.

Huawei analizează amănunțit această nouă reglementare. Ne așteptăm ca afacerea noastră săi fie, inevitabil, afectată dar vom încerca cu toate eforturile noastre să găsim o rezolvare a acestei situații. Sperăm ca furnizorii și clienții noștri să ne rămână alături și să minimizăm împreună impactul acestei reglementări discriminatorii.

Categorii: retelistica
Tag-uri: HuaweiSUA
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.