Retelistica

Cred că Digi Mobil este primul operator de telefonie mobilă din țara noastră ce oferă date concrete legate de activarea RO-ALERT pe smartphone-urile din portofoliul său. 

RO-ALERT este un serviciu dezvoltat de Ministerul Afacerilor Interne prin IGSU  / Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Prin intermediul RO-ALERT sunt trimise mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul mesajelor de tip SMS. Suportul tehnic a venit de la STS / Serviciul de Telecomunicații Speciale. În 2017 au fost alocate 30.4 milioane lei pentru echipamentele din spatele RO-ALERT.

RCS-RDS are o pagină dedicată în website-ul său. Acolo aflați în modul concret dacă serviciul este activat sau nu de către producătorul telefonului mobil și care sunt modalitățile prin care utilizatorul poate să seteze să primească notificările de tip SMS.

Pentru Samsung GALAXY S8 și S8 Plus trebuie să accesați Meniu / Mesaje / Setări / Mai multe setări / Canale difuzate / Activat: On și Selectați canale: Canalul meu.

  • Adaugare canal, Nume canal: RO-Alert, Numar canal:919, Activare canal:bifat, Efectuat
  • Adaugare canal, Nume canal: RO-Alert, Numar canal:918, Activare canal:bifat, Efectuat
  • Adaugare canal, Nume canal: RO-Alert, Numar canal:917, Activare canal:bifat, Efectuat
  • Adaugare canal, Nume canal: RO-Alert, Numar canal:916, Activare canal:bifat, Efectuat.

Serviciul este funcțional pe 3G + 4G în cazul lui S8 și S8 Plus. Toate detaliile pe link-ul de mai sus. Presupun că vom avea detalii și din partea concurenței, cât de curând.

Update: Alte telefoane mobile pe care RO-ALERT poate deveni funcțional – Samsung GALAXY A8 2018, Samsung GALAXY S9 și S9 Plus, Samsung GALAXY A5 2017, Note8 și J5 2017 – doar în spectru 4G, Huawei Mate 10 Pro, Huawei P10, Motorola Moto Z2 Play, ZTE Blade A320, E-BODA G400M pe 4G, Allview X4 Soul Infinity Plus pe 4G, iar pe 3G cu întârziere de 15 minute, Allview P8 Pro. Pe iPhone 8 și iPhone X vor sosi informații în curând.

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.