Hardware

Ştiţi deja de ceva timp că la nivelul Uniunii Europene a fost luată decizia ca din 2024 toate device-urile de dimensiuni medii şi mici să fie dotate obligatoriu cu port / porturi USB-C. Vorbim de terminale precum telefoane, tablete, e-readere, căști, aparate de fotografiat digitale, console de jocuri video portabile etc.

Directiva UE 2022 / 2380 a fost publicată în Jurnalul Oficial, astfel că acum avem şi o data exactă pentru implementare – 28 decembrie 2024. Începând cu această zi (istorică) toate device-urile vor trebui să respecte standardul comun.

Există şi o excepţie, categoria laptopurilor, cea care va trebui să adopte această decizie abia din 28 aprilie 2026.

Un alt aspect important, dar parcă prea puţin mediatizat, este legat de tehnologia de încărcare a terminalelor. Uniunea Europeană a decis ca din 28 decembrie 2024 orice gadget ce se încarcă pe fir la o viteză mai mare de 15W să folosească obligatoriu tehnologia USB Power Delivery. Ce înseamnă asta ? Toţi producătorii trebuie să renunţe la tehnologiile proprietare şi să folosească standardul (în lumea Android avem cunoscute câteva tehnologii care aduc în prezent viteze de încărcat remarcabile, cea mai cunoscută fiind SuperVOOC a celor de la Oppo).

Via: gsmarena.com