Retelistica

În prima parte a acestui an Orange România a finalizat integrarea Orange Romania Communications (fostul Telekom Romania Communications) şi chiar dacă cele entităţi continuă să funcţioneze separat, interfaţa către client este una comună, la fel cum va fi începând din 30 septembrie şi activitatea mobile prin intermediul aplicaţiei unice My Orange.

Toţi cei care foloseau până în prezent My Orange Fix, vor trebui să îşi descarce şi să îşi instaleze aplicaţia mobilă My Orange pentru a avea acces în continuare la toate informaţiile legate de serviciile Orange. În procesul de autentificare vor folosi acelaşi mail şi aceeaşi parolă pe care o utilizau în aplicaţia My Orange Fix.

Această tranziţie este aplicabilă strict pentru aplicaţia mobile, cei care folosesc My Orange Fix în varianta web se vor putea conecta în continuare fără probleme la aceasta. Totuşi, şi în acest caz vorbim de o chestiune de săptămâni până când Orange va finaliza unificarea My Orange Fix cu My Orange.

În aplicaţia My Orange veţi putea afla rapid ce beneficii aveţi şi câte aţi consumat, veţi putea vedea ultimele 6 facturi, ce abonamente şi servicii aveţi active, perioada contractuală şi multe altele. Toate detaliile despre această unificare le găsiţi pe orange.ro/myorangefixdevinemyorange.