Android

Google face publică la fiecare început de lună o situație referitoare la versiunile Android și cota de piață pe care o au pe luna anterioară. Este o statistică oficială și reprezintă un punct de reper spre a vedea cum evoluează universul Android și care-i rata de adopție pentru Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Android 2.3 Gingerbread domină cu peste 63% cotă de piață, iar Android 4.0 ICS aproape că și-a dublat market share-ul față de luna anterioară. Asta și pentru că o serie de telefoane au primit update în mod oficial: HTC Sensation, HTC Sensation XE, Sony Xperia Neo V, Sony Xperia Arc S, Sony Xperia ray, Samsung Galaxy S II. A și început comercializarea unor telefoane ce rulează direct Android 4.0 și aici mă gândesc la tripleta One de la HTC: V, S, X.

Versiune Android Cotă de piață în aprilie 2012 Cotă de piață în martie 2012 Evoluție
1.5 Cupcake 0.3% 0.3% 0
1.6 Donut 0.7% 0.7% 0
2.1 Eclair 5.5% 6% -0.5%
2.2 Froyo 20.9% 23.1% -2.2%
2.3 Gingerbread 0.5% 0.5% 0
2.3.3 – 2.3.7 Gingerbread 63.9% 63.2% +0.7%
3.0 Honeycomb 0.1% 0.1% 0
3.1 Honeycomb 1% 1% 0
3.2 Honeycomb 2.2% 2.2% 0
4.0 – 4.0.2 Ice Cream Sandiwch 0.5% 0.5% 0
4.0.3 Ice Cream Sandwich 4.4% 2.4% +2%

Remarc o oarecare stabilitate în ce privește Android 1.5, 1.6 cât și versiunile Honeycomb. Android 4.0.3 se aproie de 5% cotă de piață, iar 2.2 Froyo pierde în favoarea 2.3 Gingerbread. Mă aștept ca Android 4.0 să ajungă la peste 20% până la sfârșitul anului în curs.

Sursa: developer.android.com

Categorii: android
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.