Diverse

În perioada 2012 – 2018 compania Dante Internaţional (eMAG România) a mers în pierdere an de an, iar asta nu din cauza business-ului defectuos, ci pentru că au fost făcute în permanenţă investiţii care au transformat eMAG în gigantul online de astăzi. În aceştia 7 ani eMAG a avut pierderi totale de 425.9 milioane de lei.

Pentru 2019 reprezentanţii Dante Internaţional au anunţat un profit net de 49.5 milioane lei şi o creştere a afacerilor cu 7.6%, ajungând astfel la un total de 4.56 miliarde lei. Creanțele societății au urcat cu 29,6%, la 342 milioane de lei, iar datoriile cumulează 1,35 miliarde de lei, în creștere cu 5,5% față de 2018. Disponibilitățile Dante Internațional au avansat anul trecut cu 10,8%, la 330,6 milioane de lei.

Sunt curios cum vor finaliza cei de la eMAG acest an, unul dificil pentru toată lumea. Dacă în primele luni ale anului, inclusiv cele din starea de urgenţă, vânzările au fost în creştere, comenzile online fiind la putere, după “eliberarea” oamenilor din case comerţul online a scăzut destul de mult şi foarte probabil aşa va rămâne până în toamnă. Evoluţia pandemiei şi deciziile de management ale companiei vor fi cu siguranţă factorii decisivi în a două jumătate a anului.

Sursa: profit.ro

Categorii: retail
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.